Focuri de armă la Timişoara

Focuri de armă la Timişoara

Poliţiştii din Timişoara au tras azi noapte mai multe focuri de armă pentru a opri un adolescent aflat la volanul unei maşini pline cu alcool de contrabandă.

Tânărul de 17 ani a refuzat să oprească la somaţiile iniţiale ale oamenilor legii şi a trecut pe roşu la un semafor din zona Gării de Nord. Mai mult decât atât, adolescentul circula cu farurile stinse, în speranţa că va reuşi să se facă nevăzut. Agenţii Secţiei 4 au încercat să-l oprească şi au tras mai multe focuri de armă în plan vertical, moment în care adolescentul s-a panicat, a abandonat maşina în mijlocul drumului şi a luat-o la fugă, împreună cu alţi doi tineri. Până la urmă, complicii au reuşit să scape, însă şoferul a fost reţinut de poliţie. Tânărul este din Jimbolia şi nu deţine permis de conducere auto, iar alcoolul din maşină fusese furat dintr-un depozit al gării din Timişoara. "Tânărul a fost dus la secţie pentru cercetări. Urmează să îi identificăm şi pe complicii săi", a declarat Andrei Emil, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Ne puteți urmări și pe Google News