Foc, bătăi şi geamuri sparte: studenţii contestă guvernul de la Londra

Foc, bătăi şi geamuri sparte: studenţii contestă guvernul de la Londra

Studenţii britanici nemulţumiţi de decizia guvernului de a mări taxele de studii universitare s-au ciocnit azi cu poliţia la Londra şi au intrat în clădirea care găzduieşte sediul Partidului Conservator, după ce au aprins un foc în faţa ei.

Incidentele s-au produs cu ocazia unei manifestaţii organizate împotriva proiectului guvernamental de creştere a cheltuielilor de şcolarizare în facultăţile englezeşti, la care au participat cel puţin 20.000 de studenţi, potrivit poliţiei şi 50.000 de persoane, potrivit organizatorilor.

În prezent, cheltuielile de înscriere pentru studenţii britanici şi europeni la universităţile englezeşti nu pot depăşi 3.290 de lire (3.777 euro) pe an pentru un student. Guvernul premierului conservator David Cameron doreşte să autorizeze universităţile să le fixeze la 6.000 de lire maximum şi, în "circumstanţe excepţionale", la 9.000 de lire, potrivit AFP.

Este cea mai importantă manifestaţie organizată de la preluarea mandatului, în luna mai, de către guvernul condus de Cameron. Alături de studenţi au protestat şi profesorii, nemulţumiţi de planul guvernului de a reduce fondurile alocate universităţilor. Demonstraţiile au decurs paşnic, cu excepţia celei de la Londra. A fost nevoie de intervenţia forţelor speciale pentru a respinge asaltul studenţilor, care au spulberat iniţial rezistenţa poliţiştilor, după ce i-au atacat cu pietre şi sticle.

Liberal-democraţii, partenerii de guvernare ai conservatorilor sunt în mod particular vizaţi de proteste, în condiţiile în care, în campania electorală, ei au promis că se vor opune creşterii taxelor de studii.

Ne puteți urmări și pe Google News