FMI: Majorarea salariului minim ar putea face rău economiei

FMI: Majorarea salariului minim ar putea face rău economiei

O eventuală majorare a salariului minim trebuie evaluată, deoarece poate avea efecte dăunătoare asupra economiei, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI), înainte de discuţiile cu oficialii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

Jeffrey Franks a declarat că ştie că legile pensiilor şi salarizării unitare sunt în întârziere. Pentru FMI, "este important ca legile pensiilor şi salarizării unitare să fie aprobate cât mai repede. Vom discuta dacă există avantaje în ridicarea nivelului salariului minim şi care sunt riscurile dacă s-ar face acest lucru", a explicat şeful delegaţiei FMI, care începe de astăzi evaluarea României, în urma întâlnirilor cu autorităţile române. Jeffrey Franks a mai declarat că, la o primă vedere, cifrele ce reflectă evoluţia economiei României arată deocamdată destul de bine. "Cifrele reflectând evoluţia economiei României arată deocamdată destul de bine, dar abia acum începem analiza, fiind numai prima zi a vizitei noastre la Bucureşti", a spus Franks, citat de Agerpres. Tănăsescu: Deficitul a fost stabilit la 4,4% din PIB Prezent la discuţii, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat că Legea salarizării unitare trebuie să fie aprobată până la sfârşitul lunii octombrie. "Sper ca Parlamentul să adopte în timp util această lege. În ceea ce priveşte Legea pensiilor, urmează ca ea să fie rediscutată şi sper să fie aprobată cât mai repede", a precizat Tănăsescu. El şi-a exprimat speranţa că legile vor fi adoptate în timp util, astfel încât să nu apară probleme în derularea programului cu FMI. În ceea ce priveşte disponibilitatea FMI de a accepta un deficit bugetar mai mare pentru reducerea cotei unice şi a contribuţiilor sociale şi pentru creşterea salariului minim, Tănăsescu a precizat că "în discuţiile cu autorităţile române deficitul bugetar pe 2011 a fost stabilit la 4,4%". Delegaţia FMI se află în a şasea misiune de evaluare a economiei României. Discuţile cu oficialităţile române încep astăzi şi se vor încheia la 1 noiembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News