Florescu: „La națională sunt chemați jucătorii de valoare”
- Mugur Băile șteanu
- 24 mai 2012, 19:04
Mijlocașul George Florescu a ținut să le dea peste nas celor care contestă prezența sa în echipa României.
„Eu cred în valoarea mea. La națională sunt chemați jucătorii de valoare. Victor Pițurcă este al doilea selecționer care mă convoacă la prima reprezentativă, iar asta înseamnă că merit să fiu aici. Mi-a fost greu când am fost criticat. Specialiștilor din România care mi-au zis atâtea vorbe grele le-ar fi stat mai bine pe un scaun de antrenor. Nu înțeleg de ce nu se fac antrenori, dacă se pricep atât de bine! Din cauza asta s-a creat un trend, o modă anti-Florescu”, a acuzat jucătorul într-o conferință de presă susținută astăzi, la Mogoșoaia. În mandatul lui Răzvan Lucescu, George Florescu era o prezență constantă în echipa națională a României. Mai mult, mijlocașul primise din partea fostului selecționer chiar și tricoul cu numărul 10, cel care era purtat cândva de Gică Hagi! Pentru prestațiile sale, Florescu a primit critici dure atât din partea fanilor, cât și a mai multor „oameni de fotbal”.