A DAT DE BELEA. Fiul lui Sile Cămătaru a intrat cu maşina într-un stâlp
- Petrisor Cana
- 20 ianuarie 2012, 23:20
La doar câteva zile după ce a fost pus în libertate, Mario Balint, fiul interlopului Sile Cămătaru a suferit un accident rutier la doi paşi de casă, în cartierul Ferentari, din Capitală.
Cămătaru junior a derapat, ieri, pe şoseaua Sălaj din Capitală şi a intrat cu maşina într-un stâlp. Din informaţiile poliţiştilor reiese că, la intersecţia cu Calea Ferentari, el a evitat impactul cu o altă maşină şi a intrat pe trotuar. Balint a spus că a încercat să evite o maşină care i-a tăiat calea, însă martorii susţin că el avea viteză mare în momentul producerii accidentului. În urma impactului cu stâlpul, sora şi cumnatul lui, aflaţi în Mercedesul condus de junior, au fost răniţi. "E vorba depre un accident în urma căruia două persoane au fost rănite uşor. Conducătorul auto a pierdut controlul volanului. Urmează să se stabilească dacă a fost vorba despre neacordare de prioritate sau dacă acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic", a precizat pentru EVZ Ioana Stanca, ofiţer de presă al Brigăzii de Poliţie Rutieră. Mario Balint a fost pus în libertate, luni, de Tribunalul Bucureşti. El fusese arestat pe 22 decembrie, anul trecut, pentru cămătărie.