Finanţare nerambursabilă din Elveţia pentru pregătirea medicilor români

Finanţare nerambursabilă din Elveţia pentru pregătirea medicilor români

Ministerul Sănătăţii va beneficia, începând de luni până în decembrie 2019, de o finanţare nerambursabilă în valoare de zece milioane franci elveţieni.

banii vor fi folosiţi pentru dezvoltarea unor programe de pregătire a personalului medical din toate unităţile sanitare în specialităţile urgenţă, terapie intensivă pediatrică şi neonatală, precum şi medicină primară, a anunţat, luni, subsecretarul de stat în MS Raed Arafat, cu prilejul semnării unui acord de colaborare româno-elveţian.

Programul de pregătire a medicilor de familie va urmări înfiinţarea unor noi centre multifuncţionale, iar în cadrul celui care vizează serviciile de urgenţă va fi inclusă şi colaborarea cu Serviciul Aerian de Salvare elveţian REGA care se va implica în dezvoltarea capacităţii de salvare a echipajelor române, a explicat subsecretarul de stat.

El a amintit că REGA are o vastă experienţă, lucrând în acest domeniu din anii '50. Ajutor pentru pregătirea piloţilor Specialişti din Elveţia vor pregăti piloţi români în domeniul salvării montane, zbor în condiţii dificile, vor contribui la constituirea procedurilor medicale, a detaliat Raed Arafat.

Vor veni şi specialişti în domeniul medical care vor pregăti formatori în domeniul terapiei intensive pediatrice, neonatologie şi medicinei primare.

Potrivit subsecretarului de stat, subvenţia acordată va fi administrată în Elveţia şi în România, iar finanţarea este considerată contribuţie elveţiană în favoarea României. Ministerul Sănătăţii va co-finanţa cu 15%.

Ne puteți urmări și pe Google News