Filmul lui Mungiu ar putea fi material didactic in scolile franceze
- Adam Popescu
- 8 iulie 2007, 18:50
Ministrul francez al Educatiei Nationale a decis sa isi "suspende" decizia de a nu difuza in scoli si licee filmul romanesc "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", informeaza AFP.
Potrivit reprezentantilor ministerului, Xavier Darcos se va intalni saptamana viitoare cu Societatea Regizorilor de Film si cu membrii juriului de la Premiul Educatiei. Dupa consultarile cu reprezentantii Comisiei nationale de clasificare va fi luata o decizie definitiva.
Ministrul francez al educatiei anuntase ca nu va permite difuzarea peliculei lui Cristian Mungiu in scoli, motivand ca scenele din film sunt prea dure pentru elevii francezi.
"Filmul este socant si destabilizant pentru elevii cu varste cuprinse intre 11 si 18 ani", aprecia un consilier al ministrului francez al Educatiei.
Vineri, Societatea Regizorilor de Film a denuntat "presiuni ale unor asociatii anti-avort" pentru ca filmul romanesc sa nu fie difuzat.
Imediat dupa ce regizorul Cristian Mungiu a primit premiul Palme d'Or, asociatiile anti - avort din Franta au catalogat filmul drept "o veritabila propaganda pro - avort si un pericol pentru copiii din scoli". Organizatia "Alege Viata", nemultumita de succesul filmului, chiar a dat publicitatii un raport intitulat "Cultura mortii, recompensata la Cannes".
Un juriu prezidat de actrita Bernadette Lafont si compus din 6 profesori si 2 studenti alege, in fiecare an, filmul care va primi Premiul Educatiei. Distinctia recompenseaza o pelicula prezenta in selectia oficiala a Festivalului de la Cannes si este aleasa pentru calitatile sale de artistice si pentru interesul sau din punct de vedre pedagogic.
Filmul premiat este editat apoi in 1.500 de exemplare, sub forma unui DVD pedagogic care va fi difuzat in unitatile de invatamant.
Directorul de cabinet al ministrului Educatiei, Philippe Court, invoca, intr-o scrisoare, "principiul precautiei", afirmand ca nu considera de dorit difuzarea filmului "in clase, prin intermediul retelei centrelor regionale de documentare pedagogica".