Capodopera regizorului Steven Spielberg, „E.T.: Extraterestrul”, a cucerit spectatori de toate vârstele.
Elliot (Henry Thomas) locuieşte cu mama, cu fratele şi cu surioara sa. Este un băieţel singuratic, care trăieşte într-o lume a lui. Într-o zi, aflat în curtea casei, simte cum cineva îl priveşte din pădure. Aici descoperă că o navă extraterestră aflată în misiune ştiinţifică, lăsase pe Pământ un extraterestru. Speriat şi părăsit, acesta avea misiunea de a se instrui asupra vieţii de pe Pământ, dar nu mai ştia să se întoarcă acasă.
Pentru că nu este deloc înspăimântat de ciudata creatură, Elliot îl adăposteşte în casă. Îl botează E.T. şi, în scurt timp, având calităţi telepatice, cei doi devin buni prieteni. Dorinţa lui E.T. de a se întoarce pe planeta lui este din ce în ce mai puternică şi Elliot, ajutat de fraţii lui, începe să construiască un dispozitiv pentru a-l ajuta să ia legătura cu cei de acasă. Dar micuţul extraterestru se îmbolnăveşte şi, din cauza legăturii speciale pe care o avea cu Elliot, băieţelul suferă şi el, iar situaţia devine critică.
„Vocea” simpaticului extraterestru a fost rezultatul muncii creatorului de efecte speciale Ben Burtt. S-a pornit de la glasul lui Pat Walsh, o femeie în vârstă din Marin County, California, fumătoate înrăită. Inventivul Burtt a făcut apoi o compilaţie, folosind înregistrări cu soţia lui (care dormea şi, pe deasupra, era răcită), cu Spielberg şi Debra Winger, la care a adăugat sunete scoase de ratoni, vidre şi cai.
22.00 - KANAL D <iframe width="425" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/JGQ7tYuVe4I" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>