Figo adună vedetele

Figo adună vedetele

Sosit ieri la Bucureşti, fotbalistul portughez a anunţat că a convins staruri ale fotbalului mondial să participe la „Seara Campionilor“, pe 26 mai.

Luis Figo, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti din toate timpurile, a venit ieri în România pentru a promova cea de-a patra ediţie a „Serii Campionilor“, eveniment organizat de fostul mare internaţional român Gică Popescu. Vedeta portugheză a evoluat de-a lungul carierei la FC Barcelona, unde a fost coleg cu Gică Popescu, şi la Real Madrid, actualmente aflându-se la Inter Milano, echipă cu care se află angrenat în lupta pentru titlu.

Deşi campionatul italian se află încă în desfăşurare, acesta şi-a făcut timp pentru a veni în România, unde a susţinut o conferinţă de presă vizavi de evenimentul care va avea loc pe 26 mai. Atunci, Figo şi alte vedete de talie mondială precum Zidane, Raul, Roberto Carlos sau Guardiola vor alcătui selecţionata mondială care va înfrunta, pe stadionul Ghencea, echipa naţională a României alcătuită din foşti şi actuali tricolori, printre care Chivu, Hagi, Gică Popescu sau Mircea Lucescu. Raul a confirmat prezenţa Figo a ajuns în România la ora 18:00, având o întârziere de două ore din cauza unui antrenament susţinut la echipa sa de club, Inter Milano. „O să vorbesc în engleză, pentru că româna nu o stăpânesc prea bine“, a glumit portughezul. „Mi-aş dori să văd un stadion plin pe 26 mai şi să putem ajuta cât mai mulţi oameni. A contat mult prietenia mea cu Hagi şi Popescu“, a continuat jucătorul care a primit balonul de aur în 2000. În urma evenimentului de pe 26 mai se va constitui bursa „Seara campionilor“, care va ajuta copiii aflaţi în imposibilitatea de a merge la şcoală. Figo a vorbit despre jucătorii care au acceptat invitaţiile pentru „Seara Campionilor“. Rui Costa, Sa Pinto, Hierro, Raul, Toldo, Couto, Pauleta, Jorge Costa, Seedorf, Maniche, Davids şi Nadal vor fi prezenţi în Ghencea datorită lui Figo.   17 ani au trecut de la prima vizită a lui Figo în România. Portughezul evolua pe atunci la Sporting Lisabona.

Ne puteți urmări și pe Google News