Fetiţe de un an din India, operate pentru schimbare de sex
- Simona Mătieș
- 28 iunie 2011, 17:18
Fete cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani sunt forţate să facă operaţii de schimbare de sex, în India, chiar de către părinţii care îşi doresc cu disperare un fiu, relatează publicaţia britanică Daily Mail.
Chirurgii din oraşul Indore fac sute de astfel de operaţii de schimbare de sex în fiecare an, tratamentul constând şi în administrarea de pastile cu hormoni masculini. Un reportaj în ziarul "Hindustan Times" descrie o modă fără precedent. Din dorinţa tradiţională de a avea un urmaş de sex masculin, părinţii apelează la diverse clinici şi spitale din India pentru operaţia cunoscută sub numele de genitoplastie. Şapte medici specialişti au operat între 200 şi 300 de fete, doar una fiind mai mare de 14 ani, vârsta legală pentru astfel de intervenţii chirurgicale. 2.250 de euro pentru operaţie Fetele sunt văzute în societatea indiană ca o povară şi ele trebuie măritate cât mai curând posibil. Testele de determinare a sexului în timpul sarcinii sunt interzise în India, pentru a preveni avorturile în cazul fătului de sex feminin. Părinţii bogaţi din Delhi şi Mumbai merg în Indore, un oraş din centrul Indiei, unde plătesc pentru o operaţie şi un tratament un preţ relativ scăzut, de circa 2.250 de euro. Informaţiile referitoare la această practică alarmantă au provocat reacţii dure pe reţelele sociale. Scriitoarea Taslima Nasreen, militantă pentru drepturile femeilor, s-a declarat şocată şi a trimis un mesaj pe Twitter: "Şocant! Oamenii nu numai că ucid fetele nenăscute, dar le şi transformă în băieţi prin genitoplastie. Doctorii care fac asta ar trebui pedepsiţi cu închisoarea pe viaţă".