Ecranizare a unui basm clasic al fraţilor Grimm, animaţia creată în studiourile Disney abundă în muzică, aventuri, iubire şi... păr.
Atunci când banditul Flynn Rider (voce Zachary Levi), cel mai vânat, dar şi cel mai fermecător tânăr din ţinut, se ascunde într-un turn misterios, el este luat ostatic de prinţesa Rapunzel (voce Mandy Moore), o frumoasă adolescentă, cu o cascadă de păr magic. La rândul ei, fata este ţinută cu forţa de malefica vrăjitoare Mama Gothel (voce Donna Murphy), care se foloseşte de abilitatea fetei de a vindeca şi întineri oamenii prin cântec.
Dornică de aventură şi curioasă să vadă lumea, Rapunzel caută o modalitate de a ieşi din turnul în care a fost închisă ani la rând şi ajunge la o înţelegere cu şarmantul hoţ. Cei doi pleacă într-o escapadă plină de acţiune împreună cu Maximus, un cal cu fler de poliţist, Pascal, un cameleon prea protector, şi o bandă de hoţi.
Desene de milioane
Difuzat de HBO, de la ora 18.20, şi răsplătit cu o nominalizare la Oscar şi două la Globul de aur, "O poveste încâlcită" este cel mai scump film de animaţie produs de Disney - 260 de milione de dolari.
Coloana sonoră îi aparţine aceluiaşi Alan Menken, cel care a semnat muzica şi pentru "Mica sirenă", "Frumoasa şi bestia", "Alladin" şi "Pocahontas".
Pentru că ultima lor producţie, "Prinţesa şi broscoiul", a primit aprecierea criticilor şi a publicului, dar a dezamăgit la capitolul încasări, cei de la Disney au ajuns la concluzia că băieţii nu au vizionat povestea din cauza... prinţesei. În această situaţie, au schimbat numele iniţial al filmului din "Rapunzel" în "Tangled"/"O poveste încâlcită", iar trailerul s-a axat mai mult pe Flynn Rider. Rezultatul - încasările au depăşit cu mult 500 de milioane de dolari. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/pyOyBVXDJ9Q" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>