Peste localitatea vâlceană Runcu bântuie perspectiva desfiinţării, în condiţiile în care noul buget acoperă doar primele patru luni ale anului în curs şi datoriile din 2009.

E aşa de frumos la Runcu, încât nu s-ar zice că o sărăcie cruntă şi-a făcut culcuş aici. Comuna Runcu e undeva prin estul judeţului Vâlcea, aproape de limita cu Argeşul, dar s-ar putea să nu mai aibă loc nici pe hartă de atâta sărăcie.

N-a fost tot timpul aşa, chinul a început anul trecut: cei 14 angajaţi ai primăriei din Runcu nu şi-au primit salariile timp de şase luni, ceea ce i-a determinat pe referentul agricol şi pe contabilul şef să recurgă la un gest extrem: au intrat în greva foamei. Cu chiu, cu vai, după ironii ieftine, în decembrie 2009 s-au găsit bani de la judeţ pentru lefurile pe o lună. Celelalte restanţe vor fi plătite din noul buget, aşa că vor rămâne bani pentru patru luni numărate din 2010. Durere nu-i doar la Runcu, ci pe o rază destul de mare, întrucât – e lucru ştiut - mizeria seamănă bine cu o molimă.

La începutul acestei luni, au venit inspectori de la guvern să vadă ce-i de făcut cu localităţile-problemă, iar fiecare primar în parte s-a uitat la inspectori cu speranţă şi a zis ce avea pe suflet. În general, edilii au explicat că n-au de unde. Oamenii de la guvern au rămas însă ţepeni, au pus degetul pe restanţe, au întors sărăcia pe toate părţile, au cântărit-o în palme şi duşi au fost.

De atunci, vântul care bate dinspre Capitală către Runcu aduce vorbe despre o „reorganizare administrativă”, potrivit căreia localitatea - în loc să primească bani - ar urma să fie alipită comunei Dăeşti, aflată la vreo 15 kilometri distanţă, cu scopul unic de a face un pic de economie. O asemenea soluţie extremă îi dă fiori reci doamnei primar Maria Dina (PNL). La urma urmei, în România ultimilor 20 de ani nu s-a mai văzut aşa ceva. Ar fi trist, ar fi îngrozitor. „Dacă am fi alipiţi comunei Dăeşti, şcolile de aici s-ar închide, iar suprafaţa localităţii rezultate ar fi prea mare. Ar fi tragic, ar fi grav!” Maria Dina, primarul comunei vâlcene Runcu

SUFLUL VRĂJMAŞ AL SCHIMBĂRII

Scurtul drum către „rău, foarte rău” al comunei Runcu

Cel mai bine a fost la Runcu între 2004 şi 2008: au curs valuri de asfalt peste o parte din drumuri, pietrişul s-a aşezat într-un strat îndestulător peste altele, s-au aprins becuri pe stâlpi, a apărut un microbuz şcolar, iar cele două şcoli au fost zugrăvite în culori vesele, au căpătat termopane şi centrale termice proprii.

Aflată la cel de-al doilea mandat, primăriţa Maria Dina îşi aminteşte chiar cu nostalgie de micile excedente bugetare care deveneau fonduri de rulment pentru anii următori. În 2007, de exemplu, bugetul era de 17,4 miliarde de lei vechi, iar când s-a tras linie rămăseseră vreo 72 de milioane necheltuite. Nu era mult, dar era ceva.

„Patru ani dacă mai erau buni ca 2004-2008, aveam şi apă şi canalizare, beneficiam de multe lucruri. Şi rămânea comunitatea cu ceva...”, explică primăriţa. A căzut însă piaţa imobiliară din Statele Unite, a scăzut consumul în vestul Europei, nu se putea ca Runcu – localitate modestă, cu 1.200 de locuitori - să rămână în picioare.

A fost un 2009 de coşmar, cu salarii neplătite din mai până în decembrie. Când îl vedea pe premierul Emil Boc cum zicea la televiziuni că lefurile şi pensiile vin la timp, doamna Dina ar fi vrut să-l cheme să vadă care e situaţia în instituţia pe care o conduce ea: „Am fost contabil aici 24 de ani – dar nu s-a pomenit până acum să nu avem cel puţin bani de salarii. Ne mai dădeau Finanţele Publice, ne mai dădea Consiliul Judeţean şi ajungeam la o sumă”.

La un moment dat, după ce doi angajaţi din primărie n-au mai suportat şi au intrat în greva foamei, s-a arătat dispusă şi dumneai să li se alăture. Doamna Dina nu mai crede în succesul acestui gen de protest, ci doar într-o solidaritate a localităţilor sărace.

Bugetul pe 2010, în valoare de aproximativ 10 miliarde de lei vechi, ajunge doar pe-o măsea. Din această sumă, doar vreun miliard provine din contribuţii la nivelul comunei. „N-ai de unde. Comuna e slab dezvoltată, n-avem nimic pe plan economic. Avem foarte mult teren extravilan, păşuni foarte multe, în rest... Dacă s-ar fi făcut ceva pe agroturism, pe dezvoltarea zonei, ar fi fost altceva”, spune primăriţa

După ce se vor plăti datoriile – inclusiv cele 500 de milioane de lei pentru iluminatul public -, vor rămâne bani pentru a acoperi patru luni din anul în curs. De investiţii poate fi vorba doar dacă se aprobă un proiect integrat în valoare de 2,5 milioane de euro, înaintat către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit: ar avea şi Runcu apă şi canalizare, s-ar asfalta drumurile comunale şi s-ar reabilita căminul cultural. Mari speranţe însă nu se arată: sunt foarte multe proiecte depuse, concurenţa e acerbă.

„Se va propune, probabil, ceva”

N-a auzit poate Boc strigătul doamnei Dina, ceva-ceva tot a ajuns însă la guvern, de-au venit la început de martie nişte domni din Bucureşti să ia la puricat comunele vâlcene. În faţa inspectorilor, doamna Dina a pus curajoasa întrebare: „Cum am mai putea exista?”. Nu i s-a răspuns pe loc. Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, a ieşit însă după aceea cu o declaraţie uşor ambiguă, care-i făcea pe ziariştii de la „Curierul de Râmnic” să se întrebe: „Oraşe şi comune vâlcene desfiinţate?”.

Declaraţia dumnealui suna aşa: „Unii dintre primari au crezut că cei de la Guvern au venit ca să dea bani. Nu! Spun că este pentru prima dată când Guvernul desemnează experţi care - v-aţi convins că ştiu ce vorbesc - care să analizeze seriozitatea... pentru că erau plângeri de genul celor făcute de doamna primar de la Runcu, care spune «Am intrat în greva foamei...», de-abia am convins-o să nu slăbească, până la alţii care se plângeau că nu mai au bani fie de salarii, fie de co-finanţare, fie de plata TVA-ului. Sunt şi concluzii care n-o să vă convină, dar aceste concluzii ţin de viitoare reglementări... va fi o problemă: se va propune, probabil, ceva. Sigur că o reorganizare administrativă e un lucru care e mai greu de făcut ca schimbarea Constituţiei, dar trebuie să le oprim hemoragia verbală şi a celor care dau din gură că vor comune degrabă şi au înfiinţat comunele în neştire. Iată, oameni care, cum este Runcu sau Mitrofaniul vor avea surprize. Sigur, nu e vina lor...”.

În general, fiecare a înţeles ce-a vrut. În orice caz, inflaţia de comune la care făcea referire prefectul nu prea are acoperire: potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul comunelor din România a crescut de la 2.688 în ianuarie 1992 la 2.860 în iulie 2009. O „explozie” s-a înregistrat doar în 2004, odată cu pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană: 100 de sate au devenit atunci comune, iar multe comune mai mari au devenit oraşe. La nivelul anului 2007, 73 de comune din România aveau sub 1.000 de locuitori.

Ceva istorie comună

În aşteptarea măsurilor concrete, la Runcu şi prin împrejurimi se nasc vorbe de tot felul. Maria Dina calculează la rece, atât cât se poate: în cazul unei reorganizări administrative, Runcu ar intra „sub aripa” Dăeştiului, aflat în vest, la vreo 15 kilometri de aici. E o localitate cu 3.000 de locuitori şi o situaţie ceva mai bună, însă pentru Runcu ar fi un dezastru, asta e clar: „Şcolile s-ar închide şi copiii ar merge acolo, degeaba au mai fost reabilitate cele de aici. Ar fi tragic, ar fi grav! În plus, suprafaţa localităţii rezultate ar fi mult prea mare. Ce s-ar face cu transportul în comun, de exemplu? Vom ajunge rău, foarte rău. Nu mai eşti apropiat de comunitate, oamenii sunt bătrâni. (...) Dacă cineva ne sprijinea mai mult să ne ajute să facem ceva în zonă, să aducem investitori, poate nu eram în situaţia asta”.

Primarul de Dăeşti, Ion Dobre, a auzit şi el de această posibilitate şi nu se arată deloc fericit cu ea, cu toate că – din câte ştie el - ceva istorie comună există: acum vreo 30 şi ceva de ani, cele două localităţi au fost lipite pentru scurt timp. Şi-au câştigat însă „independenţa” în 1989.

„Ar fi greu să le unească iar acum, vă daţi seama... Suntem, într-adevăr, o comună ceva mai bogată, pentru că există societăţi comerciale care contribuie la buget. La noi sunt bani de salarii, de exemplu. Însă, dacă ne-ar uni cu Runcu, nu ne-ar mai rămâne bani de investiţii”. Nu e vorba de egoism local: ce, vecinilor din Runcu le-ar conveni să meargă atâta amar de drum pentru vreo adeverinţă?, se întreabă Ion Dobre.

E fix problema pe care o pune Constantin Poenaru (82 de ani), în poarta casei sale din Runcu. „Am auzit de asta cu Dăeştiul, dar e în partea cealaltă de deal. E departe tocmai acolo. Dar vezi dumitale că aici a rămas popor puţin. Nu sunt întreprinderi, pământurile nu poţi să le munceşti, din cauza mistreţilor care vin şi pun tot la pământ. E greu la ţară, din ce să trăiască oamenii?”, întreabă bătrânul.

Patru din cei cinci copii ai săi au plecat, care pe la Sibiu, care pe la Râmnicu Vâlcea, a rămas cu el un singur băiat care-şi ridică gospodărie. E sărăcie aici, zice Constantin Poenaru, totuşi vara e frumos şi aerul e curat.

Constantin Poenaru Fotografii: ADRIAN SCUTARIU