FC Timişoara, pusă pe butuci! Falimentar, Marian Iancu şantajează autorităţile locale!
- Georgeta Petrovici
- 26 octombrie 2011, 17:40
Echipa de fotbal FC Timişoara are o soartă crudă. Cu toate afacerile pe butuci, Marian Iancu încearcă să forţeze mâna autorităţilor din Timişoara să bage bani în echipă, chiar dacă aceasta este în liga secundă.
"Peste două sau trei etape vom avea probleme. Nu ne vom mai prezenta la meciuri, pentru că nu mai avem bani. Ce va urma? Dezafilierea!", a declarat Iancu la diverse radiouri şi televiziuni, băgându-i în sperieţi pe numeroşii fani ai formaţiei de pe Bega. Vicepimarul Adrian Orza i-a dat replica lui Iancu: Timişoara s-a achitat de toate angajamentele faţă de club. "Am avut un contract cu clubul, pe trei ani, până în 2010. Am achitat toate sumele stabilite, 9 milioane de lei pe an, ultima tranşă în aprilie. Contractul urma să se rediscute, însă Poli rămânând fără licenţă", a spus Orza. Cere primă de două milioane de euro!
"Elefantul" încearcă să forţeze mâna edililor cu orice preţ, astfel că recent le-a propus, în scris să continue finanţarea, bazându-se pe un curent de opinie favorabil. "Propunem ca pentru anul 2011, în baza poziţionării în clasament ca vicecampioană a ţării, aşa cum va rămâne Poli Timişoara în istoria fotbalului românesc, dar luând în calcul şi lipsa licenţei, clubul să primească în total, o suma în jurul valorii de 1,8 milioane de euro", a transmis Iancu. Tupeul "Elefantului" nu se opreşte aici. Pentru anul viitor, el cere un premiu pentru revenirea în prima ligă. "Pentru anul 2012, condiţionat de revenirea în Liga I, propunem o premiere totală, de către autorităţile locale şi judeţene în jurul sumei de 2 milioane de euro".
Primarul Timişoarei se opune categoric finanţării echipei Politehnica Timişoara. Edilul-şef susţine că Marian Iancu nu poate justifica folosinţa milioanelor de euro virate în conturile alb-violeţilor de la bugetul local, în anii trecuţi. "Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu banii daţi echipei Poli Timişoara", a declarat, ieri, Gheorghe Ciuhandu. Primarul a mai adăugat că ştie de datoriile pe care le înregistrează firmele lui Marian Iancu şi tocmai de aceea nu poate fi de acord cu finanţarea echipei din banii bugetului local. "Că domnul Iancu are nişte probleme de natură fiscală e problema lui. Cât timp aceste probleme nu sunt lămurite, eu nu am ce să negociez. Echipa activează în divizia secundă şi sincer nu cred că au nevoie de 2 milioane de euro pentru asta. Au vândut şi jucători, unii chiar motivaţi. Nimeni nu ştie nimic ce se întâmplă cu banii ăia. Nimeni nu îşi asumă eşecul din vară", a declarat Gheorghe Ciuhandu. Autorităţile nu se tem de plecarea lui Iancu de la echipă. "Poli a fost, este şi va fi cu sau fără Marian Iancu, cu sau fără Consiliul Local. Nu putem răspunde unei colaborări în termini ultimativi şi abrupţi", arată viceprimarul Adrian Orza.
Întrebat cum comenzeată faptul că autorităţile s-au prins de şantaj, Marian Iancu a declarat pentru EVZ: "Pentru clubul de fotbal Politehnica Timişoara aş şantaja pe oricine!". A explicat că, în tot discursul lui, "este vorba de interesele clubului" şi că şantajul menţionat este "bineînţeles, în cadrul legal şi cu totul altul decât cel pe care îl reţine Codul Penal!". Salvatorul echipei cu bani de la bugetul local În 2005, bucureşteanul Marian Iancu (s-a născut în cartierul Giuleşti) descăleca la Timişoara în postura de salvator al fotbalului bănăţean. A făcut şi performanţă aici, dar preţul pentru cele două finale de cupă ratate şi pentru cele două titluri pierdute în detrimentul Unirii Urziceni (2008 - 2009) şi Oţelului Galaţi (2010 - 2011) a fost socotit prea mare. Performanţa lui Iancu la Timişoara a fost făcută prea puţin pe banii lui şi folosind milioane de euro de la bugetul local.
Concret, nimeni nu ştie exact câţi bani a scos Marian Iancu din buzunar pentru susţinerea activităţii echipei pe care o patronează. Şi nici cum a folosit banii de la pimărie sau CJT. Se ştie însă cu precizie ce sume au intrat în bugetul clubului din partea primăriei Timişoara, Consiliului Judeţean Timiş, din transferurile de jucători, din încasările de pe bilete sau sume survenite în urma încasării drepturilor de televizare. 2008, 2009 şi 2010 sunt anii în care Marian Iancu a reuşit să sensibilizeze oficialităţile locale şi judeţene. Primăria şi CJT au vărsat în conturile clubului în jur de 7 milioane de euro, mai bine de 2 milioane de euro pe an. Despre primăria timişoreană se poate spune că a fost cel mai important "sponsor" al Politehnicii Timişoara. În trei ani, municipalitatea timişoreană, în urma aprobării Consiliului Local, a virat către Poli 27 de milioane de lei, adică peste 6,7 miliaone de euro. Cu 3 milioane de euro mai puţin a încasat Iancu, pentru club, din partea Consiliului Judeţean. Ce sume i-au intrat în buzunar Trebuie luat însă în considerare faptul că, deşi stadionul este al CJT, banii încasaţi în urma partidelor disputate pe teren propriu au intrat exclusiv în conturuile lui Poli, fiind vorba despre aproximativ 2,5 milioane de euro. Peste 6 milioane de euro au fost încasaţi din drepturile de televizare, trei ani la rând, iar din transferul unor jucători la alte echipe Poli a încasat, până în 2010, aproximativ 10 milioane de euro (1,8 milioane de euro pentru Gigel Bucur, plecat la Krasnodar, câte 1 milion de euro pentru Ovidiu Petre şi Mihăiţă Pleşan - ambii ajunşi la Steaua, 1,5 milioane de euro pentru Emeghara, care a plecat tot la Steaua, 2 milioane de euro pentru Torje - dacă e să menţionăm tranzacţiile cele mai importante). O altă sursă materială extrem de importantă pentru bugetul clubului timişorean au constituit-o banii primiţi de la forurile europene, în contul participării Politehnicii în cupele europene - peste 4 milioane de euro. Marian Iancu, falit Marian Iancu este în faliment. O spun cifrele. Asociat în cinci companii, între care una a fost radiată, Iancu trebuie să îşi asume datorii şi restanţe imense. Bunăoară, Balkan Petroleum SA (firmă de care este legat cel mai adesea numele lui) a încheiat anul trecut cu "0" în dreptul cifrei de afaceri şi însumează datorii de peste 12,4 milioane de lei. O altă companie, pe care o deţine în asociere din 1998, are ca obiect de activitate "baruri şi alte activitati de servire a băuturilor" şi un traseu fiscal interesant. Imobiliare SRL a avut în 2009 a avut cifra de afaceri nulă, anul trecut a făcut afaceri de 14.350 de lei, iar anul acesta a ajuns să numere datorii la bugetul de stat de peste 11,5 milioane de lei. La fel de prost stau lucrurile şi în ce priveşte firma pe care a funcţionat echipa alb-violetă. SC Politehnica Timişoara SA, înfiinţată în 2006, cu obiect de activitate "activităţi ale cluburilor sportive". Aici Iancu a avut anul trecut o cifră de afaceri 13,9 milioane de lei şi a acumulat datorii de 54 de milioane de lei. La acestea se adaugă restanţe la bugetul de stat în valoare de 1.395.008 de lei.
"Compania este în executare silită" "Obligaţiile sunt la data de 4 octombrie 2011. Din această sumă debitul este de 719.689 de lei, avem dobânzi şi penalităţi de întârziere la plata TVA pentru toate contractele. În consecinţă, compania este în executare silită, are conturile blocate şi sechestru pe bunuri", a declarat Mircea Călin, şeful Direcţiei Finanţelor Publice Timiş.
Anul acesta, Iancu a încercat să acundă cumva datoriile şi a înfiinţat, în martie, BKP & Faber SA, care se ocupă tot cu "activităţi ale cluburilor sportive", prin cesionarea unor acţiuni de la alte firme în care era implicat. Deşi cifra de afaceri a companiei e 0, aceasta are datorii către bugetul de stat de peste 4 milioane de lei.