Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Facebook-ul își aruncă utilizatorii în brațele rușilor
Facebook-ul își aruncă utilizatorii în brațele rușilor

Facebook-ul își aruncă utilizatorii în brațele rușilor

Pentru cei familiarizați cu rețeaua de socializare Facebook nu mai este o noutate, de ceva timp administratorii rețelei duc o susținută și bizară campanie de sancționare prin suspendare a conturilor unor utilizatori.

Motivul adus la cunoștiință celor astfel sancționați este invariabil unul și același: „nu ați respectat standardele comunității”, după care, uneori, îi este reprodusă sancționatului postarea incriminată. De cele mai multe ori, este vorba despre o postare veche de mai mulți ani sau, pur și simplu, o postare care nici măcar nu aparține victimei, ci a fost una preluată de la altcineva. Nu întodeauna, însă, există și o explicație, de multe ori, sancțiunea cade ca o fatalitate.

În alte cazuri, însă, absurdul este la el acasă. Celebrului cațavenc, Patrick André de Hillerin, i-a fost blocat contul pentru că a postat „Tunegaru, această Godină a educației” și atât. În cazul meu, nu că ar fi cel mai important, dar pe acesta îl cunosc cel mai bine, cele doua sancțiuni de suspendare temporară a contului mi-au fost aplicate din motive imposibil de înțeles, de-a dreptul absurde. Prima, pentru postarea unei piese muzicale prin preluarea ei de pe Youtube. A doua, pentru o postare din anul 2014, un comentariu-pamflet la adresa vedetei postului Acasă TV, Mircea Solcanu, generat de urarea pe care acesta o făcea părinților lui Ionuț Anghel, băiețelul în vârstă de trei ani ucis de câini: „Sper ca Bunul Dumnezeu să vă ia şi celălalt copil!”

Imediat după această a doua sancțiune, am socotit că este vorba despre o eroare care mă expune deja sistematic și m-am adresat nu-știu-cui, probabil unui soft de la Facebook, căci factorul uman nu am cum să-l bănuiesc în dosul deciziilor care miau suspendat contul, așa după cum urmează:

„Consider ca s-a făcut o greșeală, pentru că postarea pentru care am fost sancționat, făcută acum trei ani, în 2014, critica dur opinia unei vedete tv, a unei persoane publice cu mare impact, care a publicat pe Facebook un mesaj adresat părinților unui copil de trei ani omorât de o haită de câini maidanezi, în care își manifesta speranța ca Bunul Dumnezeu să le ia și celălalt copil.

De altfel, pentru această opinie absolut îngrozitoare adresată unor părinți care și-au îngropat copilul, exprimată chiar pe Facebook, postul tv la care respectivul lucra l-a concediat imediat.

Aș aprecia foarte mult, dacă mi-ați răspunde, cu atât mai mult cu cât știu exact că raportările la adresa mea urmăresc atacarea mea ca jurnalist, în principal pentru opiniile pe care le public în ziarul la care lucrez, acelea deranjeaza, de fapt. Vă mulțumesc!” Până acum, nu am primit niciun răspuns!

Cum spuneam mai sus, nu sunt singurul caz. Mulți alți utilizatori de Facebook au trecut prin aceleași suspendări în ultimele săptămâni, ba chiar și mai și, scriitorului Alexandru Petria i-a fost desființat definitiv contul. În afară de frustrarea celor care s-au trezit în situația asta, seria suspendărilor de conturi a provocat îngrijorarea celor care cred că este vorba despre o nouă politică a Facebook, una care atentează la liberatea exprimării, iar de aici până la folosirea cuvântului Cenzură nu a mai fost decât un singur pas. Normal, aș spune eu! Ceea ce a urmat, însă, m-a pus foarte serios pe gânduri. Unul după altul, zeci de cunoscuți de-ai mei, persoane din lista „prietenilor” de pe Facebook, au anunțat că singura soluție la Cenzura instituită este migrația, deschiderea de alte conturi pe Vkontakte (ВКонтакте), „facebook”-ul rusesc. O parte dintre ei au făcut deja asta și anunță că-s foarte satisfăcuți. Nu doar ei sunt mulțumiți, dar și cei o jumătate de miliard de utilizatori acumulați până acum de VK (potrivit „List of VK users”), atenție, nu doar în Rusia, dar și ușor-ușor către Vest, în toată Europa. Faptul că VK este pe locul 1 în Rusia nu este de mirare, ci că este pe locul 8 în Germania, ca număr de vizitatori, după coloși ca Google, Youtube, Amazon, Ebay și Wikipedia, pe locul 5 în Olanda și Lituania, pe locul 4 în Moldova și Estonia.

Și ce dacă, mi s-ar putea replica. Și nimic! Asta, doar dacă ni se pare normal ca Rusia, Kremlinul – doi apropiați ai lui Vladimir Putin dețin de câțiva ani VK, după înlăturarea fondatorului Pavel Durov – să apară drept o oază a libertății de exprimare, o alternativă de preferat Cenzurii instituite mai nou de Facebook. Exact la fel cum a părut Kremlinul, atunci când preşedintele rus, Vladimir Putin, nu a ratat ocazia de a-i acorda azil politic fostului specialist al CIA și NSA, Edward Snowden, după ce acesta s-a expus major dezvăluind cum NSA spionează la nivel global rețelele de Internet și telefonie.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.