Aeroporturi din România, închise

Aeroporturi din România, închise

Nicio aeronavă nu decolează sau aterizează azi la Cluj, Târgu Mureş, Suceava, Iaşi şi Bacău, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Arad şi Timişoara din cauza norului de cenuşă care a ajuns în nord-vestul şi nordul ţării în această dimineaţă şi va acoperi în totalitatea România. Spaţiul aerian din ţara noastră va fi închis astăzi, începând cu ora 18.00.

Aeroporturile din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş au fost închise azi-noapte, iar cele din Suceava, Iaşi şi Bacău azi la ora 07:00, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Marin Anton, citat de Mediafax. Azi la ora 9:00 aeroporturile de la Arad şi de la Timişoara au fost închise. Iar la ora 12:00 s-a închis şi cel de la Sibiu. Peste o sută de curse interne şi internaţionale au fost anulate. Pe Henri Coandă au fost anulate 130 de curse, iar pe Aeroportul Aurel Vlaicu, 22 de curse. Potrivit Ministerului Transporturilor, spaţiul aerian rămâne închis până mâine, la ora 12.00. O soluţie pentru pasagerii curselor anulate este transportul cu autocarul. Compania de transport Eurolines a anunţat, astăzi, că a suplimentat cursele din România către Marea Britanie, Austria, Italia, Spania, Germania, Elveţia, Belgia şi Ungaria. "Începând cu această seară, ora 22:00, vor pleca autocare spre Londra, Bruxelles, Viena, Budapesta, Frankfurt şi Munchen", se anunţă într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax. Aniversări, nunţi şi concursuri ratate

Peste 5.000 de pasageri aşteaptau, ieri, să decoleze de pe Otopeni şi Băneasa. Zborul de joi al Tarom, de la ora 17.20, către Bruxelles a fost anulat în ultima clipă. „Ne-au redirecţionat către un zbor de azi (n.r. – ieri), la 7.20, care s-a anulat şi el şi ne-au re-reprogramat pentru ăsta de 17.20. Mergem la nunta fiicei mele şi sper să ajungem până mâine. Altfel, o văd mireasă doar în poză... Acu’ aşteptăm”, se plânge Lenuţa Bute care, împreună cu soţul său, a trebuit să revină de două ori, în 14 ore, la Otopeni.

„La mine, situaţia e mai interesantă!”, sare Ecaterina Stolea, o basarabeancă aflată în pragul crizei de nervi. „Io, până acu’, n-am zburat cu avionu’ de frică. Şi acu’ sunt în pericol să pierd viza Schengen. Am avut avion azi dimineaţă... Am venit cu autobuzul toată noaptea de la Chişinău. Merg la o aniversare şi am o tartă cadou. Mi-e să nu se strice că stau cu dânsa în mână!”, turuie moldoveanca.

Un puşti, Sergiu Mărăştur, se agită: „Plecam la un concurs de dans sportiv cu partenera mea, Justine Reynoud. Zborul spre Riga s-a anulat şi antrenorii sunt blocaţi, în Stuttgart şi Bruxelles. După aia, trebuie să mergem la Linz, la Campionatul Mondial!”.

Pasagerii îşi pot reprograma zborul sau pot cere banii pe bilet

Ieri, la prânz, la Otopeni, 300 de persoane moţăiau în sala de aşteptare. Nu mai puţin de 11 companii de aviaţie aveau avioanele blocate la sol pe cele două aeroporturi ale Capitalei.

„Apreciem că peste 5.000 de pasageri n-au putut să plece către destinaţiile unde aveau bilet”, a declarat Vali Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului „Henry Coandă”. „Spaţiul aerian din nord-vestul României va fi închis astăzi, de la 3.00 dimineaţa. Aeropor turile din Oradea, Baia-Mare, Cluj şi Satu-Mare vor fi închise”, a declarat Marin Anton, secretar de stat la transporturi.

Pasagerii care pierd cursele către de sti naţiile pentru care au bilet trebuie să ştie că operatorii au obligaţia să-i reprogrameze pentru cel mai apropiat şi convenabil zbor sau să le returneze banii, în funcţie de prevederile tipărite pe biletul de zbor.

Unele companii mai oferă şi posibilitatea eliberării unui voucher în baza căruia pot opta către destinaţia respectiva oricând într- un interval de timp mai lung, de până la şase luni. Dacă zborul a fost anulat din cauza unor condiţii speciale, precum cea de faţă, sunt şanse minime să existe eventuale despăgubiri peste valoarea biletului. Pe de altă parte, oficiali din Ministerul Transporturilor, citaţi de Mediafax, susţin că firmele care efectuează curse aeriene nu sunt obligate să despăgubească pasagerii pentru anularea curselor, deoarece există o situaţie de forţă majoră, iar soluţia este o nouă repartizare a călătorilor în cazul în care zborurile vor fi reluate. Haosul curselor aeriene ia amploare Norii de cenuşă rezultaţi în urma erupţiei vulcanice din Islanda s-ar putea extinde în următoarele zile sau chiar săptămâni. Până în prezent, norii au forţat companiile aeriene să anuleze circa 4.000 de zboruri în nordul Europei

STOP CADRU

Traficul aerian, dat peste cap în toată Europa

Din media de 28.000 de curse aeriene pe zi programate în spaţiul european, doar 11.000 de zboruri au avut loc ieri, zeci de mii de pasageri rămânând blocaţi în aeroporturi, a anunţat Eurocontrol, agenţia care reglementează sectorul comunitar al aviaţiei. Cât priveşte zborurile transatlantice, doar o treime dintre avioane s-au ridicat de la sol, conform aceleiaşi surse.

Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi Ţările Baltice şi-au închis parţial sau în totalitate spaţiile aeriene din cauza norului de cenuşă care s-a abătut asupra teritoriului lor. Un expert britanic a subliniat că aceasta este cea mai gravă situaţie cu care s-au confruntat vreodată transporturile aeriene europene.

Vulcanologii au avertizat că, în cazul în care erupţia continuă, restricţiile de călătorie ar putea fi menţinute sau aplicate temporar în următoarele şase luni.

Funeraliile fostului lider polonez Lech Kaczynski, programate să aibă loc mâine la Cracovia, erau ieri sub semnul întrebării după ce aeroportul din oraşul situat în sudul Poloniei a fost închis din aceleaşi motive, dar persoane apropiate fostului cuplu prezidenţial au confirmat că totul va decurge conform planului iniţial. (Paul Ciocoiu)

17.000 de curse aeriene au fost anulate ieri în întreaga Europă din cauza uriaşului nor de cenuşă

FENOMEN

Islanda, ţara cu 130 de vulcani

Vulcanul care a erupt miercuri, pentru a doua oară în decurs de o lună, este unul dintre cei 18 activi ai statului insular, alţi 112 rămânând până în prezent inactivi. Vulcanologii au explicat că în cenuşa emanată se află şi rocă pulverizată care poate bloca motoarele unui avion.

Chiar dacă erupţia îşi pierde din intensitate în următoarele zile, cantitatea de cenuşă din atmosferă va persista şi va crea probleme în continuare traficului aerian. Erupţia a fost însoţită şi de inundaţii, după topirea parţială a gheţarului Eyjafjallajökull. (Paul Ciocoiu)

Ne puteți urmări și pe Google News