Explozia din Rahova. Lucrările din planul Distrigaz pentru reluarea alimentării cu gaze la blocul afectat, aprobate
- Raluca Dan
- 29 octombrie 2025, 19:20
Explozie. Sursa foto: INQUAM/Tudor PanaComitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat începerea, pe 3 noiembrie, a lucrărilor propuse de Distrigaz pentru reluarea alimentării cu gaz a blocului de pe strada Vicina din Sectorul 5, unde a avut loc explozia.
„Se aprobă desfăşurarea lucrărilor aferente Etapei 3 din planul tehnic de măsuri înaintat de Distrigaz Sud Reţele SRL, începând cu data de 3 noiembrie 2025, ora 9:00, în scopul reîntregirii tronsonului de conductă de distribuţie a gazelor naturale şi al reluării alimentării blocului 33, scările 1, 2 şi 3, din strada Vicina nr. 3, Sector 5”, se arată în hotărârea CMBSU.
Alimentarea cu gaze pentru blocul 33, scările 1, 2 și 3, reluată după verificările tehnice
Sursa citată a transmis că lucrările vor avea loc în zona indicată în anexa tehnică transmisă de operatorul de distribuție, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.
Alimentarea cu gaze naturale pentru blocul 33, scările 1, 2 și 3, va fi reluată doar după finalizarea lucrărilor de reîntregire, testarea presiunii și primirea de către Distrigaz Sud Rețele a documentelor emise de operatorii autorizați ANRE, care confirmă că instalațiile individuale și comune respectă cerințele tehnice de siguranță.

Sursa:Inquam photos/Octav Ganea
Ce trebuie să facă consumatorii la care nu s-a reluat alimentarea cu gaze din cauza pierderilor depistate
Consumatorii la care nu s-a putut relua alimentarea cu gaze din cauza pierderilor depistate pe instalațiile individuale sau comune trebuie să apeleze la un operator autorizat ANRE pentru repararea defecțiunilor și revizia instalației.
Reluarea alimentării va avea loc imediat după depunerea la Distrigaz Sud Rețele a documentației tehnice de conformitate, fără a fi nevoie de un nou acord din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
Măsurile de siguranță luate de Distrigaz
Pe parcursul lucrărilor, Distrigaz Sud Rețele SRL va avea echipe operative în teren și va menține legătura permanentă cu Primăria Sectorului 5, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5, pentru securizarea zonei și prevenirea oricărui risc legat de lucrări.
Distrigaz Sud Rețele SRL trebuie să informeze CMBSU și ISU București-Ilfov despre finalizarea fiecărei etape și despre eventualele probleme apărute pe parcursul lucrărilor.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.