Evenimentul Zilei > Actualitate > Experienta portugheza
Experienta portugheza

Experienta portugheza

Daca Ilf si Petrov ar fi trecut pentru cateva clipe prin Covilha, Portugalia, oras studentesc animat de viata din jurul Universitatii "Beira Interior", si ar fi vazut cum fiecare coltisor adaposteste cate un magazin de ochelari sau ca singurele afaceri deschise duminica sunt cele cu firme de genul "Agentia Paradisul: pompe funebre", ar fi spus probabil ca oamenii de aici se nasc doar cat sa capete miopie, sa-si puna ochelari si apoi sa-si dea obstescul sfarsit.

Viata linistita era insa o aparenta dubioasa, pentru ca daca ziua trecea pe un ritm sforaitor uneori, noaptea era animata de cate o "fiesta" sanatoasa. Acest bun ritual studentesc se prelungea uneori cate o saptamana, timp in care ingheta orice alta activitate, inclusiv circulatia autobuzelor. Astfel, daca te trezeai proaspat venit la studii tocmai din Romania, ai fi avut sanse mari sa stai fara vreo dovada ca urmezi cursuri acolo pana cand functionarii de la birourile de inscrieri s-ar fi trezit din nou la stadiul de viata adulta si ar fi catadicsit sa-si faca treaba.

In spatiul asta fermecator, cand adormit, cand animat de petreceri, am studiat timp de cinci luni Comunicare si Jurnalism, venit de acasa cu o experienta practica in presa scrisa la "Opinia studenteasca" de la Iasi.

Jurnalismul, amestecat cu arta

Marea diferenta in predarea Jurnalismului de acolo mi s-a parut a fi faptul ca lumea universitara parea ca se hotarase deja pe un subiect care inca mai naste controverse in scolile romanesti de comunicare: gazetaria de acolo era clar o chestie mai mult vocationala, decat una invatata pe de rost si cea mai buna dovada sta si acum faptul ca studentii la Jurnalism din Covilha apartin de Facultatea de Litere si Arte (Departamentul de Comunicare si Arte, Literele sunt separate).

Probabil ca din cauza asta nimeni nu a parut surprins ca romanii au ales, cel putin din curiozitate daca nu de altceva, cursuri de Fotografie, Filmologie sau Realizare si Productie Video de la sectia Cinema sau Laboratorul de Imagine si Sunet de la cea de Design Multimedia. In plus, noua nu avea de ce sa ni se para ciudat excesul asta de zel. Acasa nu aveam aparatura foto la discretie, ci luata pe semnatura, aveam camera obscura dotata cat sa ne developam singuri filmul, dar nu si studio profesional pentru editarea video si radio. In Portugalia, profesorii pareau tineri, indiferent de varsta pe care o aveau. In rest, aveam cursuri de Photoshop sau Dreamweaver, Adobe Premier, toate de baza. Adevarata scoala ti-o faceai punand singur mana si experimentand, fiindca examenele erau mai mult practice si in niciun caz nu cereau sa enunti principii de baza.

Descoperirea Romaniei

Buna intelegere in ale autoironiei, spiritul ludic si o oarecare doza de pesimism care insoteau discutiile cu dascalii lusitani imi aduceau prea bine aminte de casa. Totul se gatuia aproape de fiecare data cam in acelasi punct: pana vorbeam despre Romania. Ne trazneau uneori cu idei de genul "Brancusi e sculptorul ala italian, nu?" (profesorul de Istoria Artei) sau "Voi aveti cinematografie?" (profesoara de Filmologie).

Insa in spatele aparentei ignorante pentru spatiul nostru de acasa, parea mereu ca-i framanta si pe ei ceva in legatura cu noi: intr-una din zilele in care alergam intre cursuri, la sectii diferite, profesoara de Filmologie s-a oprit pe hol si ne-a cerut un dictionar romano-portughez. L-a rasfoit uimita, realizand parca pentru prima oara similitudinile dintre limbile latine si s-a luminat la fata. "Voi, romanii, prindeti repede limba", a descoperit ea atunci Romania.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: