Experienţa cu răniţii în exploziile din teatrele de operaţii împărtăşită de medicii militari colegilor civili
- Violeta Fotache
- 9 octombrie 2012, 13:32
Simpozionul medical organizat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" ar putea determina modificarea protocoalelor medicale de asistenţă medicală în regim de urgenţă în cazurile de politraumă
Două zile de simpozion "Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" având ca temă "Actualităţi ale cooperării interdisciplinare în medicina militară" vor aduna la masa discuţiilor specialişti ai lumii medicale civile şi militare, academicieni şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale. "Masa rotundă" va avea loc miercuri şi joi, la sediul unităţii medicale din Calea Plevnei. "În cadrul simpozionului vor avea loc prezentări de specialitate susţinute în cadrul secţiunilor de oncologie digestivă, medicină internă, boli infecţioase, medicină de urgenţă, medicină de dezastru, medicină de Ambulatoriu, politrauma - medicină perioperatorie, neurochirurgie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică, ATI, chirurgie oro-maxilo-facială, chirurgie toracică, pneumoftiziologie, O.R.L., ginecologie, urologie, dermatologie, radioterapie, psihiatrie, endocrinologie şi oftalmologie", informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naţionale. "Manifestarea este adresată tuturor reprezentanţilor din lumea medicală, indiferent dacă e civilă sau militară. Partea cea mai importantă este politrauma. Experienţa noastră în tratarea accidentaţilor din teatrele de operaţii, răniţi în explozii de grenade sau de alte dispozitive explozive, inclusiv victimele unor grave accidente de muncă va fi împărtăşită colegilor din medicina civilă. Vom încerca să coagulăm propuneri pentru o strategie pe termen mediu şi lung pentru acordarea asistenţei medicale în sistem de urgenţă, potrivit unor protocoale de comun acord semnate. Aceste propuneri coagulate de lumea medical le vom înainta decidenţilor prin casele de asigurări, prin Ministerul Sănătăţii şi, de ce nu?, prin Ministerul Apărării Naţionale", ne-a declarat lt.col Oana Magdalena Ciobanu, Biroul de presă al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila". Această unitate medicală a împlinit, în data de 13 septembrie, 181 de ani de la înfiinţare. Anul trecut instituţia a primit Ordinul Meritul Sanitar în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere a activităţii de asistenţă medicală.