EXCLUSIV: Cum se modifică ajutoarele sociale în viitorul Cod social

EXCLUSIV: Cum se modifică ajutoarele sociale în viitorul Cod social

Viitorii părinţi cu venituri impozabile ar putea beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului maximum un an, în loc de doi, însă valoarea minimă creşte la 750 de lei, potrivit proiectului de lege a Asistenţei Sociale, obţinut de EVZ.

Cei care vor deveni părinţi anul viitor riscă să primească indemnizaţia de creştere a copilului pe o perioadă de maximum un an, faţă de doi, cât este în prezent, se arată în proiectul de Cod Social care va intra în primă lectură în guvern săptămâna viitoare. Ei vor avea însă dreptul la concediu de creştere a copilului în continuare, încă un an, până când împlineşte copilul doi ani, însă fără plată. În plus, noua strategie socială face distincţie între părinţii care obţin venituri impozabile şi cei care au fie au avut perioada asimilate cu venituri sau fără venituri. Astfel, părinţii care au avut venituri pentru care au plătit impozit vor primi o indemnizaţie de 85% din media veniturilor obţinute în ultimul an dinaintea naşterii copilului, minimum 750 de lei şi maximum 4.000. Indemnizaţie de 400 de lei pentru părinţii fără venituri Cei care au avut în ultimul an indemnizaţie de şomaj, concedii medicale, pensie de invaliditate, au fost în şomaj tehnic, în alt concediu de creştere a copilului sau au obţinut venituri din activităţi profesionale în statele membre ale Uniunii Europene ar putea beneficia de o indemnizaţie minimă egală cu 600 de lei. Iar, în cazul în care părintele fără venituri, care, de exemplu, intră în concediu de creştere a copilului frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar/universitar, se află în concediu fără plată pentru a participare la cursuri de formare şi perfecţionare profesională sau a terminat serviciul militar, indemnizaţia acordat de stat ar urma să fie de 400 de lei. În oricare dintre cazuri, cuantumul indemnizaţiei "se majorează cu suma minimă primită pentru primul născut şi se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere (750, 600, sau 400lei)", se mai arată în proiect. Stimulent maxim de 400 de lei la întoarcerea la muncă Iar în ceea ce priveşte copilul cu handicap, părinţii pot sta cu el acasă, în concediu de creştere, până la maximum doi ani şi pe lângă indemnizaţie pot primi un sprijin financiar între 200 şi 400 de lei. Însă, indemnizaţia pentru un copil cu handicap grav sau accentuat, pe care părinţii îl pot îngriji şi după vârsta de doi ani, până la şapte ani, este de 450 de lei, la care se adaugă un sprijin financiar care variază între 100 şi 300, în funcţie de venituri. Proiectul prevede modificări legate şi de stimulentele acordate de stat părinţilor care doresc să se întoarcă la muncă mai repede de un an. Astfel, acesta ar urma să se acorde pe o perioadă de 12 luni, sau în cazul copilului cu handicap, pe o perioadă de 24 de luni de la încetarea concediului de maternitate sau, după caz, de la data naşterii copilului. Cei care se întorc la muncă în primele şase luni ar primi un stimulent lunar de 100 de lei, în timp ce părinţii care îşi reiau activitatea profesională ar beneficia de un stimulent din partea statului de 400 de lei pentru cele şase, respectiv 18 luni rămase, mai prevede proiectul, care este discutat în această perioadă cu partenerii sociali. Ideea Codului Asistenţei Sociale a fost lansată, la începutul anului, de ministrul muncii de atunci, Mihai Şeitan, fiind preluată din raportul Comisiei Prezidenţiale Pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice din septembrie 2009. Iniţial, oficialii Ministerului Muncii au anunţat că acest Cod va fi prezentat guvernului în luna octombrie, însă actualul ministru, Ioan Botiş, a spus că proiectul va putea fi pus în dezbatere abia luna aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News