EXCLUSIV. Amănunte inedite din biografia şcolară a Preşedintelui Băsescu: "În clasa I avea o faţă de tocilar" | VIDEO
- Vlad Teodorescu
- 1 septembrie 2012, 02:42
"Evenimentul Zilei" a realizat, în premieră, un reportaj-anchetă în Basarabi, locul în care actualul preşedinte al României s-a născut şi unde şi-a trăit primii şapte ani de acasă.
Aproape nimic din aspectul sau atmosfera localităţii Basarabi, judeţul Constanţa, de azi nu mai seamănă cu urbea prăfuită în care s-a născut, în 1951, Traian Băsescu. Până şi numele e schimbat, din raţiuni pur comerciale şi de marketing, în "Murfatlar". Fosta locuinţă părintească a fost dărâmată de mult, grădiniţa pare o clădire a nimănui, iar sediul şcolii generale aşteaptă primul vânt mai puternic pentru a fi pusă la pământ. Casa din Basarabi în care familia Băsescu a avut ultimul domiciliu A stat doar vreo şapte ani, atâta doar cât să-şi amintească toată viaţa că, într-o noapte de iarnă, a nins atât de mult încât a doua zi au venit tancurile ca să-i deszăpezească şi să iasă din casă. Acum, doar amintirile şi iubirile au mai rămas pentru totdeauna, dar şi acestea se împart în funcţie de partizanatul politic. Pe Constantin Cucuveanu, colegul de bancă din clasa întâi al lui Traian Băsescu, îl găsesc cu uşurinţă, după indicaţiile sale preţioase în materie de orientare: "Treceţi de geamie, apoi de biserică, faceţi stânga brusc pe un drum desfundat şi, la prima casă cu un Opel în poartă, acolo stau". Costel Cucuveanu, primul coleg care povesteşte despre începuturile şcolare ale lui Traian Băsescu Greu de greşit, aşa că, în câteva minute îl găsesc pe cel care l-a cunoscut pe "Trăienică" şi care nu a mai dat, în viaţa lui, vreun interviu presei. Ne aşezăm sub o boltă de flori, în grădină, loc de unde porneşte cu telecomanda, ca pe televizor, sistemul de udare al livezii. De băut, nu bea, spune că are diabet şi că nu mai pune picătură de alcool în gură, dar măcar fumează ca un şarpe, aidoma preşedintelui. Despre Traian Băsescu îşi aduce aminte că a locuit, la început, la marginea localităţii, "dincolo de Canal, acolo unde acum este întreprinderea de utilaje grele" şi că făcea parte din ceea ce se numea "elita localităţii", fiindcă tatăl lui era ofiţer la unitatea de tancuri. Acest lucru i-a atras bunăvoinţa adulţilor, dar şi invidia prichindeilor de vârsta lui, fiindcă a beneficiat de condiţii mai bune decât ei. Liceul "Gheorghe Vrânceanu, fost "Lucreţiu Pătrăşcanu" din Bacău este locul unde Traian Băsescu a început să se maturizeze Evenimentul Zilei: Cum era la şcoală copilul Traian Băsescu? Costel Cucuveanu: Ce să vă spun, a stat aici doar două trimestre într-a-ntâia…era un tip bondoc, ca şi mine, cu nişte ochelari groşi, ţin minte că avea ochelari de vedere, o faţă de tocilar!!! Ca alţi colegi…ai lu' Grosu, ai lu' Şerban… El era din părinţi… mai cizelaţi… de rang înalt, era "cineva" fiindcă avea ghiozdan din piele, din acela cu cureluşe de pus la umăr, pe spate, nu ca noi, care aveam serviete din carton presat, ca perceptorii… Trebuie să spun că era mai citit decât noi, ceilalţi, care eram fii de ţărani. Cum venea îmbrăcat la şcoală? Avea costum, uniformă, hainele erau pe mărimea lui? Da, veneam cu toţii în costum de uniformă, era clasa I şi aveam cu toţii uniforma pe dimensiuni, abia mai târziu a devenit din ce în ce mai mică… Venea la şcoală, sau întârzia? Chiulea? Nu, nu-mi amintesc aşa ceva, de altfel nici nu a avut când, eram în clasa I… a făcut doar două trimestre şi a dispărut în neant. Totuşi, ce fel de copil era? Păi era timid, cu toţii eram timizi pe vremea aceea… Şi mai avea o caracteristică despre care îşi aduc aminte toţi profesorii. Aceea că primăvara cam uita de învăţat, gândul la fete distrăgându-i atenţia. 7 ani a petrecut Traian Băsescu în Basarabi, în prezent Murfatlar, înainte de a lua drumul Moldovei, împreună cu familia "Era un tip bondoc, ca şi mine, cu nişte ochelari groşi. Ţin minte că avea ochelari de vedere şi o faţă de tocilar. El era din părinţi... mai cizelaţi...de rang înalt, era cineva fi indcă avea ghiozdan din piele cu cureluşe." COSTEL CUCUVEANU, coleg de şcoală Adolescentul Traian Băsescu îşi aduce aminte că prima ţigară a fumat-o în timpul liceului, în Bacău Primăvara o lua razna… Destinul l-a purtat pe puştiul şi, apoi, adolescentul Traian Băsescu prin Moldova, după despărţirea de Basarabi, urbea natală. Cel mai legat pare însă de Bacău, locul unde a terminat clasa de matematică-fizică a liceului "Lucreţiu Pătrăşcanu", astăzi, Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu". La momentul documentării e încă vacanţă, porţile liceului sunt ferecate, doar pe terenul de sport câţiva puşti se întrec cu bicicletele. În curtea interioară, o gaşcă de cartier face "recensământul" unei cantităţi impresionante şi variate de alcool cumpărate pentru cheful din acel weekend. Evident, nimeni nu a auzit că Băsescu a fost elev acolo, dar măcar ştiu că e preşedinte. Nu însă şi suspendat…! După cum se spune, liceul din Bacău este locul transformării tânărului Băsescu, de la puşiul timid şi tocilar, invidiat pentru ghiozdanul să din piele, la tânărul iubitor de istorie, română dar şi de mate-fizică în acelaşi timp, despre care profesorii îşi mai aduc aminte că nu era bine să îl contrazici atunci când avea dreptate. Sau când credea el că are. Şi mai avea o caracteristică despre care îşi aduc aminte toţi profesorii. Aceea că "primăvara cam uita de învăţat", gândul la fete distrăgându- i atenţia de la teoreme, conjugări şi declinări. Casa din Basarabi în care s-au mutat cu chirie a fost reparată, bucată cu bucată, de tatăl său CITIŢI ŞI:
- COPILĂRIA NEŞTIUTĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU. Capcana onorifică de partid şi de stat