Romii au protestat la Bordeaux."Aş fi deja mort în România"

Romii au protestat la Bordeaux."Aş fi deja mort în România"

Evacuarea taberelor ilegale de romi continuă în mai multe zone din Franţa. Ieri, a avut loc primul protest major al nomazilor faţă de măsurile autorităţilor franceze.

Alte două tabere de la Quatre-Seigneurs şi Lattes, din Montpellier, au fost evacuate, scrie publicaţia franceză Midi Libre, citată de Agerpres. "Prefer să mor decât să mă întorc în România. Pentru că acolo nu putem fi bine îngrijiţi, aici îmi iau medicamente pe care acolo nu le găsesc. Aş fi deja mort în România", spune un rom de 50 de ani, din tabăra de pe malurile râului Lez. Expulzarea romilor pare acum iminentă. Evacuări au avut loc şi săptămâna trecută, iar prefectura a anunţat noi acţiuni. Numai în ultimele şapte zile au fost evacuate 40 de tabere în toată ţara. Mulţi dintre romi susţin că ar vrea să lucreze, îşi doresc locuinţe şi se declară dezamăgiţi de atitudinea autorităţilor. "Credem că facem parte din comunitatea europeană. Suntem decepţionaţi de ceea ce se întâmplă, dar îmi voi lua lucrurile şi voi pleca de aici, chiar dacă nu am unde merge", spune un alt rom. Protest lângă Bordeaux Ieri, romii au blocat un pod rutier foarte circulat din apropiere de Bordeaux pentru a protesta împotriva evacuării a zeci de tabere ilegale. Blocarea podului Aquitaine este prima mişcare majoră de protest a nomazilor de la începutul desfiinţării taberelor ilegale. Pe autostrada A630, care face legătura cu Parisul, s-au format cozi de până la 5 kilometri, iar circulaţia a fost reluată după aproximativ cinci ore. Potrivit BBC, ministrul francez de interne a anunţat că romii din estul Europei vor fi deportaţi prin "curse aeriene speciale". FADERE: "Romii sunt şi ei europeni" Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), Daniel Tecu, cere preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, prin intermediul unei scrisori, "să înceteze lupta pe care a început-o împotriva romilor din România".

  • “Este un lucru foarte bun că guvernul Franţei a început o campanie împotriva violenţei şi a delicvenţei, însă această lupta nu poate fi confundată cu lupta împotriva romilor.
  • Să nu uităm că romii sunt o etnie formata din copii, mame, bătrâni, bărbaţi muncitori şi cinstiţi, cât şi infractori. Recomandăm autorităţilor să se concentreze în această campanie doar asupra ultimei categorii. Toti trebuie trataţi conform legilor europene, avându-se în vedere, bineînţeles, şi respectarea Drepturilor Omului.
  • Romii sunt şi ei Europeni!"

Ne puteți urmări și pe Google News