Într-un editorial publicat în cotidianul britanic The Guardian, istoricul Timothy Garton Ash, una din cele mai importante voci ale spaţiului public european, “strânge” câteva concluzii alarmante pentru viitorul construcţiei comunitare. Semnalul este clar: Uniunea Europeană, un edificiu instituţional aproape perfect, e cvasi-invizibilă pe scena internaţională. “Fâşia Gaza” şi “criza gazului” o demonstrează din plin, la începutul unui an care poate livra testul decisiv pentru fezabilitatea politică a unei construcţii ce trebuie să prindă viaţă în afara saloanelor de protocol.
În ciuda eforturilor instituţionale majore pe care le-a întreprins în ultimul deceniu, Europa rămâne slabă şi divizată atunci când intră în contact cu lumea exterioară, remarcă Garton Ash. “lncoerentă, duplicitară şi iritantă – aceştia sunt termenii în care este descrisă Uniunea Europeană în discuţiile private de la Beijing şi Washington”, scrie istoricul la începutul unui eseu care încearcă să descrie motivele pentru care criticile de mai sus ar putea fi reale.
“Uitaţi-vă în ce degringoladă ne aflăm. Europa înfruntă două crize care ne ameninţă simultan interesele şi valorile. Conflictul din Gaza pune sub semnul întrebării fiecare principiu pentru care Europa susţine că luptă. Interesele noastre vitale sunt afectate, şi asta nu doar pentru că suferinţele palestinienilor de acolo vor inflama suplimentar comunitatea musulmană care trăieşte în Europa. Mai mult, disputa ruso-ucrainiană a lăsat cetăţenii statelor comunitare est-europene să tremure în apartamente neîncălzite. Dacă a ne proteja populaţia de frig nu e un interes vital, atunci nu ştiu ce mai este”, scrie Garton Ash.
Pierduţi în propria admiraţie Istoricul britanic pune sub semnul întrebării reacţia oficialilor europeni în faţa crizelor invocate. Cele două misiuni ale Uniunii trimise în Orientul Mijlociu pentru a rezolva conflictul palestino-israelian sunt pentru Garton Ash semnul unei profunde divizări de interese, dar mai ales al unei strategii schizofrenice. Într-un moment în care Statele Unite sunt “blocate” de schimbarea mandatului prezidenţial, Europa “ar fi avut şansa să arate ce poate. Şi a făcut-o: slăbiciune, divizare, emfază iritantă şi sentenţiozitate stupidă”, notează extrem de critic columnistul The Guardian.
“În timp ce suferinţa umană cauzată de disputa ruso-ucrainiană este mai puţin acută decât cea provocată în Gaza, eşecul diplomaţiei europene este şi mai culpabil în acest caz. Cu toata puterea sa economică, Europa nu poate pune punct tragediei din Fâşie fără ajutorul SUA. Lucrul nu mai e valabil însă când vorbim de gazul rusesc. Dacă am fi acţionat după cum ne-au îndemnat toţi experţii şi am fi creat o piaţă energetică comună, dacă toate cele 27 de state-membre ar fi acţionat consistent şi unitar faţă de Moscova şi Kiev, atunci n-am mai fi plonjat în debandada asta dezolantă”, scrie Garton Ash, remarcând că reacţia europeană îl face să înţeleagă atitudinea condescendentă, de milă, a Gazprom-ului şi a lui Vladimir Putin.
Acasă zmei, afară miei “De ce nu ne putem organiza eficient atunci când vine vorba de gestiunea relaţiilor externe? La noi acasă am realizat lucruri mari. Şi totuşi, în politica externă suntem tot acolo unde eram şi în urmă cu zece ani. Iar timpul nu este de partea noastră. China şi India se ridică, iar încălzirea globală şi proliferarea nucleară nu vor aştepta dezbaterile noastre nesfârşite”, avertizează istoricul britanic.
“În ultimul deceniu, ne-am concentrat exclusiv pe construcţia instituţională şi am ignorat-o pe cea politică. Cu toate erorile sale, Nicolas Sarkozy ne-a arătat în ultima jumătate de an ce impact poate avea o figură prezidenţială energică care să reprezinte Europa”, crede Garton Ash. Cu alte cuvinte, avem nevoie de interese, valori şi instrumente europene, dar mai ales de “voci” coordonate şi credibile care să “vorbească” punctual interesele şi principiile întregului continent.
Aux armes, citoyens! Explică, simplu, istoricul britanic: “Instituţiile sunt doar mijloace. Acolo unde există voinţă politică, va exista şi o cale instituţională. Acolo însă unde nu există voinţă politică, cele mai bune aranjamente instituţionale din lume nu vor rezolva problema. E necesar ca responsabilii europeni să adreseze urgent chestiunea “lipsei de leadership” în Europa de astăzi”.
Garton Ash nu evită să atingă şi una din cele mai sensibile chestiuni ale spaţiului comunitar contemporan: identitatea. Atâta timp cât “Europa” rămâne o construcţie “de cabinet”, fără “fire” precise care să transporte, de jos în sus, voinţa cetăţenilor, şi de sus în jos, sentimentul apartenenţei, problemele nu se vor rezolva. “Este şi vina noastră că nu reacţionăm”, încheie britanicul.
“Este datoria noastră, ca cetăţeni europeni, să schimbăm modul de a gândi al liderilor noştri. Poate că politicienii care ne conduc acceptă aspectul intelectual al argumentului pentru o Europă mai puternică şi mai coerentă, dar ei nu vor face nimic pe termen scurt din consideraţii ce ţin de mandatul şi avantajele lor. E necesar să ne trezim şi să înţelegem lumea în care trăim: o lume în care trebuie să luptăm pentru a menţine toate lucrurile pe care le-am construit în ultimii 50 de ani. Altfel, “prietenii” noştri americani, chinezi şi ruşi vor avea mereu dreptate”
Timothy Garton Ash, istoric britanic
SUB “OCHIUL” STASI O poveste europeană, mult prea europeană Britanicul născut în iulie 1955 este unul din cei mai importanţi observatori ai spaţiului european din ultimele decenii, la ale cărui schimbări şi avataruri a participat adesea direct. Profesor la Oxford şi Stanford, publicat cu regularitate în New York Review of Books şi Guardian, istoricul vorbeşte avizat despre o Europă pe care a “trăit-o” în toate aspectele sale.
Berlin-ul, oraşul divizat de Războiul Rece şi de mania ideologică, i-a fost a doua casă în a doua jumătate a secolului trecut. Chiar STASI l-a “îmbrăţişat” cu drag pe tânărul Garton Ash, lucru pe care istoricul avea să-l afle peste ani, după căderea Cortinei de Fier, într-o “aventură în arhive” ce a stat la baza volumului “The File” (tradus şi la noi sub titlul “Dosarul meu de securitate”). “325 de pagini de madlenă otrăvită. O poveste umană, mult prea umană”, avea să-şi descrie mai târziu Garton Ash experienţa confruntării cu propria sa viaţă rescrisă de agenţii STASI.
Şi totuşi, asta l-a ajutat să interpreteze deceniile totalitarismului est-european, dar şi anii “victoriilor democratice”, ani în care britanicul a înţeles că europenii “fac dragoste şi politică în nenumărate moduri, diferite în chip atât de subtil” încât continentul cu sute de milioane de oameni şi zeci de limbi nu poate fi decât spaţiul unui viitor surprinzător.
Recomandările noastre
