La Kiev, capitala Ucrainei, a avut loc aseară tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European ce se va disputa în vara anului viitor.
Competiţia va fi găzduită de două ţări, Ucraina şi Polonia. Naţionalele ambelor ţări au fost calificate din oficiu la această competiţie.
Ultima ediţie cu 16 echipe
Celor două gazde li s-au mai alăturat încă 14 reprezentative ce au obţinut biletele la sfârşitul preliminariilor.
Naţionala României nu va participa la turneul final, după ce s-a clasat pe locul al treilea într-o grupă din care au mai făcut parte Franţa, Bosnia, Belarus, Albania şi Luxemburg.
Competiţia de anul viitor va fi ultima la care vor participa 16 echipe. La ediţia viitoare, din 2016, care va fi găzduită de Franţa, vor participa 24 de formaţii.
Aseară, înaintea tragerii la sorţi, fostul atlet ucrainean Serghei Bubka a prezentat mingea oficială a competiţiei, ce poartă denumitea "Tango 12".
Polonia şi Grecia vor deschide balul european
În urma tragerii la sorţi, Grupa B va fi principala atracţie. Din ea fac parte Olanda, viitoarea adversară a României în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014, Danemarca, Germania şi Portugalia. Danezii şi lusitanii s-au întâlnit şi în preliminarii.
În Grupa A, Polonia va avea adversari accesibili (Grecia, Rusia şi Cehia), iar în Grupa C, Spania va înfrunta Italia, Irlanda şi Croaţia.
În Grupa D, Ucraina va avea viaţă grea, trebuind să se bată pentru calificarea în "sferturi" cu Suedia, Franţa şi Anglia.
Turneul final se va disputa în perioada 8 iunie - 1 iulie, iar partida de deschidere va fi Polonia - Grecia.
Iată programul complet al turneului final: Grupa A Vineri, 8 iunie Meci 1: la Varşovia, ora 19.00, Polonia - Grecia Meci 2: la Wroclaw, ora 21.45, Rusia - Cehia Marţi, 12 iunie Meci 9: la Wroclaw, ora 19.00, Grecia - Cehia Meci 10: la Varşovia, ora 21.45, Polonia - Rusia Sâmbătă, 16 iunie Meci 18: la Varşovia, ora 21.45, Grecia - Rusia Meci 17: la Wroclaw, ora 21.45, Cehia - Polonia Grupa B Sâmbătă, 9 iunie Meci 3: la Harkov, ora 19.00, Olanda - Danemarca Meci 4: la Lvov, ora 21.45, Germania - Portugalia Miercuri, 13 iunie Meci 11: la Lvov, ora 19.00, Danemarca - Portugalia Meci 12: la Harkov, ora 21.45, Olanda - Germania Duminică, 17 iunie Meci 19: la Harkov, ora 21.45, Portugalia - Olanda Meci 20: la Lvov, ora 21.45, Danemarca-Germania Grupa C Duminică, 10 iunie Meci 5: la Gdansk, ora 19.00, Spania - Italia Meci 6: la Poznan, ora 21.45, Irlanda - Croaţia Joi, 14 iunie Meci 13: la Poznan, ora 19.00, Italia - Croaţia Meci 14: la Gdansk, ora 21.45, Spania - Irlanda Luni, 18 iunie Meci 21: la Gdansk, ora 21.45, Croaţia - Spania Meci 22: la Poznan, ora 21.45, Italia - Irlanda Grupa D Luni, 11 iunie Meci 7: la Doneţk, ora 19.00, Franţa - Anglia Meci 8: la Kiev, ora 21.45, Ucraina - Suedia Vineri, 15 iunie Meci 15: la Kiev, ora 21.45, Suedia - Anglia Meci 16: la Doneţk, ora 19.00, Ucraina - Franţa Marţi, 19 iunie Meci 23: la Doneţk, ora 21.45, Anglia - Ucraina Meci 24: la Kiev, ora 21.45, Suedia - Franţa Sferturi de finală: Joi, 21 iunie Meci 25: la Varşovia, ora 21.45 - primul loc din grupa A - locul doi din grupa B Vineri, 22 iunie Meci 26: la Gdansk, ora 21.45, primul loc din grupa B - locul doi din grupa A Sâmbătă, 23 iunie Meci 27: la Doneţk, ora 21.45, primul loc din grupa C - locul doi din grupa D Duminică, 24 iunie Meci 28: la Kiev, ora 21.45, primul loc din grupa D - locul doi din grupa C Semifinale Miercuri, 27 iunie Meci 29: la Doneţk, ora 18.45 - câştigătoare meci 25 - câştigătoare meci 27 Joi 28 iunie Meci 30: la Varşovia, ora 21.45 - câştigătoare meci 26 - câştigătoare meci 28 FINALA Duminică, 1 iulie Meci 31: la Kiev, ora 21.45 - câştigătoare meci 29 - câştigătoare meci 30