Esenţele tari se găsesc în recipiente mici

Esenţele tari se găsesc în recipiente mici

"Muzică de Prudence" trasează drumul unei fete care a reuşit să treacă de la o lume plină de ură şi superstiţie, la una cu muzică, dragoste şi posibilităţi multiple.

Prudence Mabhena trăieşte în Zimbabwe şi, pentru o bună perioadă de timp, nimeni n-a ştiut de vocea ei superbă, obsedantă, şi n-a cunoscut femeia puternică şi răzbătătoare din spatele vocii.

Oamenii nu erau în stare să treacă peste felul în care arăta: s-a născut cu o boală debilitantă care se numeşte "artrogripoză" (imobilizare persistentă a unei articulaţii sau mai multe, prin contracţia spastică a musculaturii corespunzătoare).

Destin de luptătoare

Imediat după naştere, Prudence a fost la un pas să fie omorâtă de bunica paternă. În Zimbabwe, copiii născuţi handicapaţi sunt consideraţi, uneori, rezultatul vrăjitoriei. În cazuri extreme, familiile îi ucid ca să îndepărteze "blestemul" din casă. Mama ei a reuşit s-o protejeze şi a continuat s-o hrănească. Alungată din casa soţului său, ea a dus copilul la bunica maternă, la ţară. Însă patru ani mai târziu, a părăsit-o.

Documentarul difuzat de HBO, de la ora 20.00, o neobişnuită, dar foarte puternică pledoarie pentru speranţă, a primit un răspuns incredibil de la presa şi de la publicul din America de Nord, câştigând premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2010.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/CVaQqIDTz9o?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Prudence nu este singura persoană afectată de această boală care a ales arta ca modalitate de exprimare.

Celestine Tate Harrington, cvadruplegică, este autoarea cărţii "Unii se târăsc şi nu merg niciodată". Asta Philpot a fost protagonistul unui documentar realizat de BBC despre prostituţia ca şansă a persoanelor cu dizabilităţi de a trăi experienţe sexuale. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/hatwdXJ8Q-s?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ryan Lingholm a devenit cunoscut când a apărut la "Good Morning America", după ce făcut o partidă extraordinară de bowling. Deşi suferă de aceeaşi afecţiune, Josh Twelves şi-a împlinit visul şi a devenit actor în Utah. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ovpgknx-pnA?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News