Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică sunt, cu adevărat, surori.
A demonstrat-o recenta deconspirare făcută de CNSAS a preotului Vladimir Petercă, zis monsenior. Nu pentru că avem acum dovada că - iată - şi catolicii au avut preoţii lor turnători. Proporţional cu numărul de credincioşi şi de clerici, este foarte probabil că toate cultele din România au făcut compromisuri pentru a supravieţui în perioada comunistă. Motivul pentru care pot fi numite surori este acela că reacţionează în acelaşi spirit şi cuget în faţa turnătorilor proprii. "Atâta timp cât se caută victimele şi nu călăii, Arhiepiscopia Romano- Catolică Bucureşti nu are niciun punct de vedere în legătură cu articolele publicate în ziarul «Evenimentul zilei»", a venit ieri răspunsul pentru ziar referitor la deconspirarea făcută de CNSAS.
Arhiepiscopia condusă de ÎPS Ioan Robu, cel care a fost coleg şi ca student, şi ca profesor, la Institutul Romano- Catolic din Iaşi, cu preotul deconspirat, sugerează că preoţii care au turnat au fost victime. Întâi ar trebui "demascaţi cei care i-au supravegheat, ameninţat şi înşelat pe preoţi în timpul comunismului", spune Arhiepiscopia, invocând prezumţia de nevinovăţie ca principiu sfânt şi sugerând că nota de constatare a CNSAS nu are valoare până ce nu se face "judecata dreaptă" a unui "tribunal legitim". Fireşte, din punct de vedere uman, ÎPS Ioan Robu - care fără doar şi poate a avizat răspunsul către EVZ - poate fi înţeles pentru această reacţie, căci dosarul de informator al fostului său coleg arată că, indirect, a fost unul dintre beneficiarii turnătoriilor sale. La câteva zile după ce rectorul Institutului din Iaşi, Eduard Ferenţ, a fost îndepărtat din funcţie, în 1982, cu aportul substanţial al lui Petercă, Robu i-a luat locul, evident, în urma unor alegeri în Consiliul Profesoral. Din această funcţie, un an mai târziu a fost propulsat, tot prin alegeri, în fruntea Diecezei de Bucureşti, pe care o conduce şi în prezent. Privit ca şef de cult, ÎPS Ioan Robu nu are însă, cu siguranţă, atitudinea adecvată şi aşteptată chiar de către coreligionarii săi. Ca şi cei care au condus Biserica Ortodoxă după 1990, şeful Bisericii Catolice preferă să victimizeze turnătorii. Să arate, indirect, înţelegere faţă de un preot care, o demonstrează cu prisosinţă documentele din arhiva CNSAS şi aflate deja la Curtea de Apel Bucureşti, i-a turnat pe toţi cei din jurul său, de la profesori la studenţi, şi care îi surprindea prin zel până şi pe securişti.
Bineînţeles, arhiepiscopul poate avea îndoieli asupra autenticităţii documentelor de arhivă, poate chiar să-şi imagineze, aşa cum au făcut deja alţi preoţi catolici cu o imaginaţie foarte bogată, că firma care construieşte monstrul Cathedral Plaza ar avea "fir direct" cu CNSAS-ul şi că această deconspirare ar fi un scenariu pus la punct în cine ştie ce absconse laboratoare politico- financiare şi media. Dar nu îi este nicidecum permis să catalogheze drept victime personaje precum Petercă, chiar dacă nu există încă în cazul acestuia o decizie definitivă a instanţei. Asta echivalează cu o a doua umilire a celor turnaţi, a celor care au avut cu adevărat de suferit în perioada comunistă. Căci victime au fost oameni precum preotul disident Petru Mareş, care a fugit în Occident pentru a striga că Biserica Catolică este redusă în România la statutul unei simple asociaţii de locatari, cu preţul expulzării din ţară de două ori şi a marginalizării ulterioare. Victime sunt oameni precum preotul profesor Eduard Ferenţ, pe care nimic nu l-a putut îndupleca să-şi plece capul în faţa comuniştilor. În epocă, intransigenţa lui Ferenţ era privită însă de Robu, arată preotul turnător în notele sale informative, ca o modalitate de "a poza în martir". În faţa documentelor care atestă răul făcut de fostul său student Petercă, Ferenţ nu a avut însă nicio tresărire de ură. A rămas egal cu sine însuşi, ca o întruchipare contemporană a lui Abel.
Din orgolii deşarte, în unele cazuri poate chiar din complicitate sau, pur şi simplu, din prostie, bisericile refuză însă să-şi valorizeze adevăraţii eroi. Preferă să-i pună pe firmament tot pe cei care, deşi au avut în trecut şansa să-şi aleagă rolul, l-au ales pe Cain. În urmă cu câteva zile, în Biserica Ortodoxă, Sinodul a ales în funcţia de mitropolit al Clujului un ierarh care a colaborat cu Securitatea, poate în detrimentul unui Ferenţ ortodox şi pe care nu îl vom cunoaşte niciodată. În Biserica Romano-Catolică există Eduard Ferenţ, dar reprezentanţii ei refuză să vorbească despre acesta şi, probabil, nimeni nu ar fi vorbit vreodată, daca, prin ironia istoriei, dovezile atitudinii sale exemplare, nu ar fi devenit publice. O atitudine cu adevărat unitară a celor două biserici.
Recomandările noastre
