Fiecare dintre aceste instalaţii poate produce 5MW, adică energia necesară pentru 5.000 de locuinţe. Gigantele turbine eoliene Multibird M5000 sunt alesele britanicilor şi germanilor pentru îndeplinirea normei de energie care trebuie obţinută din resurse regenerabile.
Producătorul francez Areva se pregăteşte pentru faza finală a unui proiect început acum un deceniu. La 45 de kilometri de Borkum, o insulă importantă din Marea Nordului, vor fi montate şase turbine. Montarea coloşilor de metal va fi finalizată în vara acestui an.
"Este prima instalaţie cu o capacitate de 5MW care a fost construită şi testată în larg" - David Clark, Institulul pentru Tehnologie Energetică.
Turbina, care se va înălţa la 90 de metri deasupra apei, va avea diametrul lamei de 120 de metri. Este prima instalaţie special creată pentru captarea de energie eoliană în larg. Scumpă, dar uşor de întreţinut
În prezent, firmele obişnuiesc să transporte în larg turbine destinate montării pe uscat. Costurile necesare întreţinerii acestora sunt însă imense, astfel încât este posibil ca Multibird-ul (costisitor, dar foarte ieftin şi uşor de întreţinut) să fie adoptat de statele europene cu ieşire la Atlantic, crede Clark.
Parcurile eoliene de pe uscat sunt adesea contestate de locuitori, din cauza zgomotului mare produs de turbine. "În larg, zgomotul operaţional nu este o problemă şi poţi monta cele mai mari turbine posibile", susţine şi Peter Madigan, de la Agenţia Britanică pentru Energii Regenerabile. Citiţi şi: Mare succes mondial al energiei "verzi"