Entuziasm la "Stufstock"

Entuziasm la "Stufstock"

Festivalul Stufstock a adus si in acest an muzica buna si distractie pe masura la Vama Veche. In aceasta seara, pe scena vor urca  Mircea Baniciu, dar si trupele Tuba Project si Defunkt, ambele din SUA.

50 de trupe si artisti participa la Stufstock, festival ce a devenit deja traditie in fiecare vara la malul marii. Editia din acest an, cea de-a cincea din istoria festivalului, reuneste foarte multe formatii, atat din tara cat si din strainatate.

Dintre trupele romanesti, in primele trei zile au cantat, printre altii, Timpuri Noi, E.M.I.L., ZOB, Coma si Implant pentru Refuz. Moldovenii de la Zdob si Zdub au facut si ei atmosfera la Vama Veche. Ieri-seara au urcat pe scena Phoenix, Niste Baieti si The Dandy Warhols, din SUA.

Atmosfera pentru vamaioti

La fel ca in ultimii patru ani, Stufstockul a avut parte de un public entuziast, care a stiut sa se distreze. Vineri seara, peste 6.000 de spectatori s-au reunit la seara punk-rock. Timp de opt ore vamaiotii au ascultat muzica, au dansat si i-au aplaudat pe artistii care au urcat pe scena. Daca inceputul a fost mai domol, dupa miezul noptii atmosfera s-a incins si mai tare.

In acest an, festivalul a intrunit cateva modificari. A crescut de la doua la patru zile si a primit subtitlul de „Green Fest”, dorind astfel sa se traga un semnal de alarma in ceea ce priveste mediul inconjurator.

Un festival devenit traditie

Povestea Stufstock a inceput pe 1 iulie 2003 ca manifest pentru pastrarea spiritului original al Vamii. Festivalul a continuat si in anii urmatori, organizatorii aducand pe scena artisti cunoscuti.

Printre invitatii primei editii s-au numarat Ada Milea, Mihai Iordache, Semnal M, Corneliu Stroe, Florin Chilian, Imago Mundi, Alex Tomaselli, Vama Veche, Zob, si Luna Amara. O parte dintre ei au revenit si la editiile urmatoare.

Ne puteți urmări și pe Google News