Deşi dispunem de surse regenerabile care pot acoperi o parte din consum, acestea sunt puţin exploatate în lipsa unor ajutoare sau stimulente din partea statului.

Actuala criză a gazelor nu reprezintă nici prima, nici ultima demonstraţie de forţă a Rusiei, care reaminteşte ţărilor europene, inclusiv României, de dureroasa dependenţă de resursele energetice din import. O treime din gazele consumate de ţara noastră provin de la marele vecin din est, iar de fiecare dată când ruşii opresc robinetul, autorităţile se văd nevoite să apeleze la soluţii de urgenţă, precum păcura sau cărbunele. Ambele sunt scumpe, limitate şi mai ales nesustenabile, având un impact major asupra mediului.  

• În ce măsură îşi poate asigura România independenţa energetică?
• Ce potenţial de surse energetice alternative deţine ţara noastră şi ce strategii ar trebui adoptate pentru dezvoltarea exploatării acestora?

EVZ a analizat mai multe domenii pentru a răspunde la aceste întrebări.

Impuls verde de la UE

În vizita făcută anul trecut la Bucureşti, consilierul pe probleme de mediu al UE, Jeremy Rifkin, transmitea un semnal important României, subliniind faptul că, în condiţiile în care lumea se apropie de apusul erei petroliere, ţara noastră ar trebui să înceapă să profite de importantele sale surse de energie verde. Cele mai ambiţioase proiecte şi-au făcut apariţia recent pe piaţa eolienelor, unde investitorii au planificat proiecte grandioase, ce depăşesc deja potenţialul.

Acesta este evaluat de Ministerul Mediului la 14.000 de MW, în condiţiile în care Transelectrica primise până la finele anului trecut cereri de racordare la reţea pentru turbine eoliene care totalizau 15.000 MW. În ciuda valului de proiecte, în România funcţionează în prezent în jur de 15 turbine eoliene cu o capacitate totală de numai 7,7 MW, toate fiind achiziţionate „la mâna a doua“.  

• Unul dintre obstacole în concretizarea proiectelor este caracterul fluctuant al energiei eoliene, pe fondul unei capacităţi reduse a reţelei de a prelua acest tip de energie.
• O soluţie ar fi ca producătorii să asigure un flux continuu prin instalarea unor grupuri de rezervă ce pot fi pornite rapid atunci când nu este vânt.

Proiecte mari, realizări mici

Compania cehă CEZ, care deţine distribuţia de electricitate din Oltenia, a achiziţionat, recent, un proiect eolian de 600 MW, pentru 1,1 miliarde euro, în Dobrogea, cea mai ofertantă zonă din punct de vedere al potenţialului eolian.

Tot în această zonă va începe producţia, în 2010, în Parcul Eolica, dezvoltat de una dintre cele mai mari companii de profil din lume, Iberdrola Renewables. Alţi investitori interesaţi sunt E.ON (Germania), Verbund (Austria), Enel (Italia), Martifer (Portugalia), dar şi firme autohtone, cum ar fi Electrica sau Hidroelectrica.

• O altă sursă de energie care poate fi exploatată este cea solară, dar care deocamdată nu cunoaşte o prea mare dezvoltare din lipsa unui impuls real al statului.

„Foarte multe dintre firmele care sunt active pe această piaţă au devenit profitabile fără să beneficieze de vreun sprijin“, arată Nicolae Olariu, preşedintele organizaţei Surse noi de energie SunE.   E vorba de investiţii relativ mici în panouri solare sau fotovoltaice, cu durată de recuperare de 2-5 ani, care se adresează însă unei categorii de oameni care au un anumit nivel financiar ca să-şi permită investiţia. În cazul proiectelor de anvergură e necesar să se asigure autonomia sistemului, prin stocarea excesului de energie în lunile de vară, când există un excedent de energie solară. Tradiţia de care s-a ales praful

Olariu reaminteşte că România a avut înainte de 1990 poate cea mai puternică dezvoltare în acest domeniu din Europa, mai mare chiar decât ţările vestice.

„Cartierul Băneasa, spre exemplu, avea integral alimentare solară. Toate uzinele care produceau frigidere fabricau şi sisteme solare termice. La Găeşti, Frigidere Târgovişte, la Uzina Mecanică Sadu... erau cel puţin zece unităţi în care se făceau captatoare solare termice.“

Din păcate, toate aceste instalaţii n-au fost introduse într-un sistem de proprietate şi de mentenanţă, fiind montate pe case, la IAS-uri sau pe întreprinderi cu singura raţiune de a se reduce cota de combustibil, respectiv de gaze şi de păcură.

„Nefiind un program de întreţinere, s-a ales praful de ele. După ’90, s-au mai şi furat, iar ţăranii au plecat cu ele acasă“, spune Olariu.

AMÂNARE

„Casa Verde“, pe butuci

O problemă şi mai delicată se dovedeşte a fi punerea în practică a programelor dedicate utilizatorilor individuali de energie verde.

 

• Programul „Casa Verde“, lansat cu mult tam-tam anul trecut de Administraţia Fondului de Mediu (AFM), a suscitat un interes enorm din partea populaţiei, care a luat cu asalt firmele importatoare de echipamente pentru informaţii suplimentare.
• Programul dispune de fonduri totale de 400 de milioane de lei şi are ca scop înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu cele bazate pe surse regenerabile.

 

• Programul a fost deja amânat de două ori şi are toate şansele să mai întârzie, după ce noul ministru al mediului, Nicolae Nemirschi, a criticat dur modul în care a fost întocmit şi a solicitat revizuirea lui.

Printre argumente, faptul că operatorii validaţi nu sunt obligaţi să utilizeze echipamente din România sau importate din spaţiul UE.

• O altă sursă de energie care ar putea fi exploatată pentru încălzirea locuinţelor este căldura pământului.

Adică prin funcţionarea unor pompe care preiau căldura de la 18 metri de sub pământ, unde temperatura râmâne constantă la 10 grade Celsius. Instalaţia presupune decopertarea a cel puţin 100 de metri pătraţi, respectiv investiţii în excavaţii şi studii de sol.

Pompele funcţionează pe acelaşi principiu al aparatelor de aer condiţionat şi au avantajul că furnizează atât câldură, cât şi frig. Cel mai utilizat tip de pompă e în prezent cel de tipul aer-aer, care consumă cât un aparat de aer condiţionat şi ar putea reduce factura cu circa 50-60%. Însă, deocamdată, această resursă nu este exploatată şi se află abia în stadiu de experiment.

 

ESTIMĂRI SUMBRE Cum stăm cu rezervele

Potrivit datelor din strategia energetică a României, zăcămintele de hidrocarburi sunt în prezent limitate şi ar putea fi epuizate în decurs de 15-18 ani, în situatia în care nu se vor descoperi altele, cu ajutorul tehnologiei avansate.

• Spre exemplu, rezervele actuale de ţiţei sunt estimate la 73,7 milioane de tone, iar producţia anuală a scăzut de la 14,7 milioane de tone în 1976 (anul cu producţia de vârf) la 5 milioane de tone în 2006.
• Zăcămintele de gaze naturale sunt de asemenea limitate, iar după 1990 producţia internă a intrat în declin. Rezervele actuale de gaze sunt estimate la 184,9 miliarde mc, în vreme ce producţia anuală a fost de 12,3 miliarde mc în anul 2006, ceea ce a reprezentat 69% din consumul naţional anual total.

ENERGOFAGI

Consumăm mult şi prost

România consumă mai multă energie decât vest-europenii pentru a produce o unitate din produsul intern brut, ne-a declarat preşedintele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE), Tudor Constantinescu.

„În România, intensitatea energetică ajustată cu factorii climatici şi cu puterea de cumpărare este de 1,5 ori mai mare decat media EU 15 (Uniunea Europeană înainte de valul de aderări din 2004 - n.r.)“, spune oficialul ARCE.

Acesta a arătat că România s-a angajat, în baza unei directive europene din domeniu, să realizeze economii de energie de 13,5% în perioada 2008-2016. „Faţă de obiectivul mediu european de 9% în aceeaşi perioadă, ţinta este ambiţioasă. Ea este justificată de potenţialul existent de îmbunătăţire a eficienţei energetice, pentru care este nevoie însă de programe şi măsuri specifice“, a subliniat Constantinescu.

Potenţialul tehnico-economic de creştere a eficienţei energetice este estimat la aproximativ 35%. Cum această valoare este apropiată de ponderea importurilor de resurse energetice, înseamnă că România poate, în bună măsură, să îşi asigure securitatea energetică, mai arată expertul.   Cum putem economisi

Întrebat care sunt principalele metode de a eficientiza consumul de energie în România, Constantinescu a subliniat că este necesară combinarea acestora pe fundalul unui climat economic sănătos. Domeniile prioritare în acest sens sunt reabilitarea termică, industria şi transporturile, iar sectorul public trebuie să joace un rol exemplar, consideră Constantinescu.

În acest sens, ARCE a iniţiat programul privind creşterea eficienţei energetice în sectorul public în perioada 2009-2010, prin care autorităţile locale urbane primesc finanţări de până la 50% pentru proiecte care vizează reabilitarea clădirilor publice şi a sistemelor de alimentare centralizată cu căldură, precum şi eficientizarea iluminatului public.

Potrivit notei de fundamentare, acest program poate reduce factura populaţiei la energia termică cu 15%-25%. (Florentina Cioacă) PUŢINE OPŢIUNI

Rusia sau energie nucleară

Una dintre cele mai viabile alternative la utilizarea gazelor ruseşti pe Bătrânul Continent este reîntoarcerea la energia nucleară, hulită în ultimele două decenii în special din cauza amintirilor despre dezastrul de la Cernobâl.

Marile industrii europene au înţeles totuşi cât de importantă este fructificarea acestei resurse, ieftină şi nepoluantă în acelaşi timp. Un mare avantaj este tehnologia care vine în întâmpinarea cererii de energie din mileniul al treilea, care pune siguranţa populaţiei pe primul plan şi nu mai poate fi comparată cu cea din anii 1980. Astfel, până şi Italia, ţară care a avut o reticenţă acerbă la evoluţia sectorului nuclear în ultimii zece ani, a admis că este nevoie de astfel de sursă în balanţa sa energetică şi a anunţat că vrea să producă 20% din consum în unităţi atomice în următorii 15 ani.

România, o miniputere România se află printre miniputerile nucleare ale lumii, cu două reactoare a câte 700 MW în funcţiune şi alte două de acelaşi tip în curs de a fi finalizate, din cele 442 la nivel global.

Dezavantajul constă în durata mare de realizare a unei unităţi de producţie, termen care depăşeşte 5 ani, după ce toate deciziile politice şi aprobările sunt parafate. Astfel că reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă vor fi puse în funcţiune abia în 2016 şi asta numai dacă lucrările propriu-zise de construcţie încep anul viitor.

În prezent, cele două reactoare asigură circa 18% din consumul naţional, însă, odată cu pornirea următoarelor două unităţi, ponderea sursei nucleare va urca la 23%, ţinând cont de faptul că sunt anunţate şi alte investiţii în producţia de energie. Mai mult, autorităţile de resort au anunţat încă din 2007 că se urmăreşte realizarea unei noi centrale nucleare, care să aibă până la 3.000 MW, adică să dubleze capacitatea atomică a ţării. Cinci amplasamente vor fi selectate de Ministerul Economiei până în februarie, ca fiind optime pentru noua centrală, iar decizia finală aparţine investitorilor care se vor implica în acest proiect. (Florentina Cioacă)