Emil Boc: Salariile profesorilor nu pot fi majorate cu 50% în 2011 şi nici în 2012

Emil Boc: Salariile profesorilor nu pot fi majorate cu 50% în 2011 şi nici în 2012

Salariile niciunei categorii de bugetari, inclusiv ale dascălilor, nu pot creşte cu 50% nici în acest an şi nici anul viitor, a declarat prmul-ministru Emil Boc, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV.

"Fac tot ce trebuie, nu tot ceea ce mi-ar plăcea. Anul acesta nu se majorează, şi nici anul viitor salariile nu se pot majora cu 50% la nicio categorie de bugetari", a spus oficialul.

El a precizat că singura majorare a veniturilor bugetarilor de pe parcursul anului viitor va fi recuperarea tăierilor din 2010.

"Atât poate economia. Nu lansăm o campanie fără acoperire. Stau în această poziţie şi voi apăra finanţele ţării chiar cu riscul de a pierde fotoliul de premier", a declarat Emil Boc.

El a spus că nu este o soluţie pentru ţară cea aplicată de guvernul din 2008, "să arunci cu pomeni electorale şi să pui ţara pe butuci". De altfel, atât instituţiile financiare internaţionale, cât şi Consiliul Fiscal au evidenţiat riscul de derapaje bugetare în anul electoral 2012.

Un trai mai bun de la sfârşitul anului Premierul Emil Boc spune că toate prognozele indică faptul că, la sfârşitul primului trimestru, vom avea creştere economică, şi, în condiţiile în care vom avea două trimestre consecutive de creştere economică, vom ieşi din recesiune.

Chiar dacă este semnul că lucrurile merg în direcţia bună, şeful Guvernului spune că există deja multe aşteptări false, printre care a enumerat că vor creşte salariile, vor fi preţuri mai mici în magazine, iar preţurile carburanţilor vor scădea.

În opinia lui Emil Boc, oamenii vor resimţi inclusiv în buzunare această creştere economică spre sfârşitul anului şi în anul 2012.

El a declarat că Guvernul are şi scenarii care au în vedere o înrăutăţire a situaţiei economice pe plan internaţional. "Dacă, Doamne fereşte, în lume se înrăutăţeşte situaţia, suntem pregătiţi să facem faţă acestor condiţii.

România nu mai este vulnerabilă ca în 2008, cu deficite mari", a precizat el.

Ne puteți urmări și pe Google News