Elton John o atacă pe Madonna: "Baftă cu playbackul la Super Bowl"

Elton John o atacă pe Madonna: "Baftă cu playbackul la Super Bowl"

Conflictul dintre cei doi muzicieni se amplifică după niște simple remarci făcute la decernarea Globurilor de Aur, informează contactmusic.com.

Cântărețul Elton John i-a dat Madonnei un sfat sarcastic în legătură cu show-ul pe care acesta îl va susține în pauza finalei campionatului de fotbal american Super Bowl: "Ai grijă să faci playback cum trebuie". John era invitat la emisiunea "Good Morning America", atunci când a fost întrebat dacă are vreun sfat pentru Regina pop. Ulterior, Elton John și-a mai temperat declarația spunând că "de fapt, pentru a fi drepți cu cei care au făcut playback, pot spune că poate ei au voce să cânte în direct, dar e foarte greu să o faci". Conflictul dintre muzicieni a pornit atunci când Elton John și iubitul său, producătorul muzical David Furnish, și-au exprimat dezgustul când Madonna a câștigat un Glob de Aur pentru piesa "Masterpiece", de pe coloana sonoră a filmului regizat de ea, "W.E.". John fusese nominalizat în aceeași categorie cu piesa "Hello Hello", din filmul "Gnomeo și Juliet". Înainte de show, pe covorul roșu, John le spusese reporterilor că Madonna nu are nicio șansă să câștige.