Elevul pedagog are întotdeauna uşile larg deschise

Elevul pedagog are întotdeauna uşile larg deschise

„Voi, ca viitoare învăţătoare, trebuie să daţi mereu dovadă de disciplină şi prestanţă”, este sfatul care le urmăreşte pe elevele de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, singura instituţie bucureşteană de învăţământ preuniversitar care formează educatori şi învăţători. Departe de a se simţi "prizonierele" unui liceu unde predomină atmosfera restrictivă de pension, fetele de la „Elena Cuza” ştiu că fără dăruire „nu ai ce căuta aici”. În plus, „o astfel de şcoală cu profil pedagogic te formează, te pregăteşte pentru viaţă şi pentru relaţia cu oamenii, părere confirmată şi de către directoarea instituţiei, Maria Bizdună.

 „Un fost normalist, chiar dacă ajunge patron de magazin, îşi poate salva afacerea pentru că ştie cum să comunice cu oamenii”, spune ea.

Deşi o perioadă aproape că a fost dat uitării, colegiul a reuşit, în cele din urmă, să sensibilizeze Ministerul Educaţiei, care i-a oferit recunoaşterea cuvenită - prima poziţie printre instituţiile de profil din ţară. Pepinieră pentru învăţământul privat În urmă cu trei ani, a fost introdusă o nouă specializare - instructor pentru activităţi extraşcolare - foarte solicitată în cadrul instituţiilor afterschool sau în învăţământul privat, unde se poate ajunge la un salariu de 500 de euro. O sumă mare, dacă ţinem cont de cât câştigă un debutant.

Ce face un instructor? El este „profesorul” de după orele de curs, cel cu care copiii îşi fac temele sau se joacă. În plus, instructorul se ocupă şi cu organizarea serbărilor şcolare şi pune la cale orice fel de activitate extraşcolară.  

Nu ai nimic de pierdut Disciplina, deşi nu este una strictă, impune, pe lângă limitele bunului simţ, şi o ţinută decentă, o atitudine elevată şi un comportament ireproşabil, deoarece învăţătorul este nu numai educator, ci şi model.

„Încă există concepţia potrivit căreia liceul pedagogic este acea şcoală care impune respect şi din care ies oameni care merită să fie întâmpinaţi cu pălăria în mână”, mărturiseşte cu seninătate Georgiana, elevă în clasa a XII-a.

Ea şi celelalte colege cu care am vorbit, Mihaela, Oana Alexandra, Iasmina şi Adriana împărtăşesc aceeaşi părere: nu ai nimic de pierdut alegând liceul cu profil pedagogic, ba chiar numai de câştigat.

Pe lângă prestanţă, colegiul pedagogic îţi oferă şi posibilitatea unei cariere imediate. „Ne putem angaja imediat după absolvire şi putem chiar să ne continuăm studiile”, îşi justifică Mihaela opţiunea pentru „Elena Cuza”. Singurul regret exprimat a fost acela al lipsei de timp, deoarece viaţa elevului pedagog este, mai ales, una plină. „Ne pregătim pentru orele pe care le susţinem în cadrul practicii pedagogice. Citim, întocmim proiecte de lecţie, dar şi propriile materiale didactice”.

Viaţa viitorului pedagog este un continuu examen, dar nimic nu se compară cu „educaţia pe care o primim şi pe care o oferim”.

Mihaela, Oana Alexandra, Iasmina, Georgiana, Adriana

Ofertant

Dragostea pentru copii este principiul după care ar trebui să se ghideze absolventul de clasa a VIII-a care doreşte să opteze pentru liceul cu profil pedagogic. În rest, totul vine de la sine. Pregătirea este „temeinică” la toate disciplinele, iar faptul că este din plin „condimentată” cu abilităţi de comunicare face din elevul pedagog un om gata să format. Pe lângă disciplinele obligatorii, elevii au posibilitatea să studieze şi materii ca „Strategii de comunicare în spaţiul public”, „Istoria Comunităţii Europene”, „Geografia turismului” sau „Reţeaua Internet”. În plus, toţi absolvenţii colegiului vor fi posesorii unui Certificat Cambridge pentru limba engleză.

„Colegiul pedagogic te pregăteşte temeinic şi în mod egal pentru viaţă şi pentru orice am dori să urmăm după abolvire”, spune Adriana, arădeanca sosită la „Elena Cuza” de numai un an.

Pentru anul şcolar 2009-2010, Colegiul Naţional „Elena Cuza” va pregăti elevi în următoarele profiluri:

  • Pedagogic – specializarea învăţător-educatoare (1 clasă)

Candidaţii vor susţine pentru admiterea la acest profil probe obligatorii de aptitudini (în perioada 16-18 iunie). Absolveţii obţin certificat de competenţe profesionale.

  • Filologie (1 clasă)
  • Filologie bilingv engleză (1 clasă) Absolvenţii obţin atestat profesional care certifică competenţe lingvistice de nivel avansat în limba engleză
  • Matematică – informatică – intensiv informatică (2 clase) Absolvenţii obţin atestat profesional care certifică competenţe de operare pe calculator şi competenţe de nivel mediu de programare.

Citiţi şi:

Elevul bucătar învaţă limba rromani şi face practică în Suedia

Elevul poştaş, curtat de companiile private de curierat

Mizeriile pe care le "înghite" sportivul nefotbalist

Specia de elev agricultor se adaptează la urbanizare Seminţele şi guma de mestecat, interzise elevului ecologist

Elevul chimist ştie că nu ies bani din eprubetă

Profilul elevului de la matematică-informatică

CAMPANIE EVZ: Elevul de liceu, între carte şi huliganism

Ne puteți urmări și pe Google News