În primul mandat de președinte al României, Klaus Iohannis a blocat capturarea României de către PSD.
Președintele Klaus Ioahnnis a stopat abuzurile PSD, cu Constituția în mână. Social-democrații au câștigat detașat alegerile parlamentare din 2016 (45,6%) și șeful statului a fost obligat să lucreze cu trei guverne PSD.
Imediat după alegeri, PSD a abandonat programul de guvernare, pregătind ordonanța 13 privind amnistia și grațierea. Pe baza Constituției, șeful statului a mers la ședința Executivului și a vorbit despre cei „doi elefanți”, solicitând ca cele două acte normative să nu fie adoptate. PSD a aprobat ordonanța într-o altă ședință de guvern, de data aceasta ținând secret faptul că subiectul era pe ordinea de zi. Președintele Klaus Iohannis a ieșit în stradă alături de sute de mii de români indignați, iar Guvernul PSD a abrogat ordonanța 13.
Au urmat alte bătălii, în condițiile în care PSD nu a renunțat, nicio clipă, la încercarea de a opri lupta anti-corupție. Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Cătălin Rădulescu au lucrat la foc continuu, ciopârțind legile justiției, Codul Penal, Codul de procedură penală, legea ANI.
Blocarea legilor în favoarea infractorilor
Constituția îi oferă președintelui dreptul să ceară reexaminarea unor legi și Klaus Iohannis și-a exercitat această atribuție de 85 de ori, mai mult decât în mandatul anterior al fostului președinte. Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională (CCR) în legătură cu 75 de acte normative, aprobate de majoritatea parlamentară. În perioada 2015 – august 2019, președintele Iohannis a avut 75 de sesizări ale CCR, dintre care 52 admise, 20 respinse, trei aflate în lucru. Anterior, fostul președinte Traian Băsescu a avut în 10 ani de mandat 32 de sesizări ale CCR, dintre care 18 respinse și 14 admise.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat, alături de PNL, Comisia de la Veneția prin intermediul Consiliului Europei, în privința modificărilor aduse Legilor justiției și Codurilor penale.
Președintele Klaus Iohannis, a convocat, potrivit atribuțiilor constituționale, Referendumul din 26 mai 2019, pentru interzicerea amnistiei și grațierii, a modificărilor aduse prin ordonanțe legislației din justiției și a legilor penale și introducerea posibilității sesizării CCR și de alte instituții decât Avocatul Poporului. Peste 6 milioane de români au răspuns afirmativ la întrebările președintelui și, ca un prim efect, la propunerea PNL, Parlamentul a respins legea amnistiei și grațierii, pe care PSD o ținea la sertar.
Klaus Iohannis a respins propunerile PSD pentru ministere care nu respectau condițiile profesionale sau legale pentru numire: Sevil Shhaideh ca prim-ministru, Titus Corlățean ca vicepremier la Parteneriate strategice, Mihai Fifor, Lia Olguța Vasilescu sau Mircea Drăghici la Transporturi, Ilan Laufer la Dezvoltare, Liviu Brăiloiu la Românii de pretutindeni, Oana Florea la Fonduri Europene sau Eugen Nicolicea la Justiție.
România normală
În primul mandat, Klaus Iohannis a stopat anormalitatea, reprezentată de încercările repetate ale PSD de a-i scăpa pe infractori de justiție și a de a promova demnitari incompetenți. În al doilea mandat, Klaus Ioahnnis va trece la construirea ”României normale”, împreună cu o majoritate parlamentară cladită în jurul PNL.
O Românie normală este o țară condusă de politicieni și funcționari publici cinstiți, respectați și integri, aleși sau promovați în baza competențelor dovedite, care au conștiința serviciului public pentru care au fost aleși sau angajați.
România normală înseamnă o Românie europeană, în care guvernul pune pe primul loc interesele și așteptările celor mulți și nu prioritățile propriei clientele. O Românie în care primează legea și unde demnitatea umană este respectată. Unde guvernele aplică ce scrie în programul de guvernare cu care vin în alegeri și nu impun decizii pentru infractori, așa cum s-a întâmplat în ultimii trei ani. O țară unde nu sunt eliberați zeci de mii de infractori înainte de termen și unde nu se intenționează eliberarea marilor corupți.