Emilian Isaila: "Un scurt articol din revista "Time", aparuta la jumatatea lunii august, anunta disparitia Patriarhului Teoctist."

Prima propozitie suna astfel: „Criticii lui il acuza de faptul ca nu a luat atitudine in fata evenimentelor importante” cu care s-a confruntat Biserica atat timp cat a fost in subordinea lui.

Aceasta propozitie sintetizeaza tot ce s-a scris despre Teoctist in ultimii 17 ani. Problema bisericilor daramate de comunisti si faptul ca n-a avut taria sa protesteze in fata actiunii nebunesti a lui Ceausescu raman rana deschisa cu care a plecat spre cealalta lume. Dar scurtul articol din „Time” releva si altceva - salvarea Patriarhului.

„... a castigat sprijinul publicului si a facut istorie atunci cand Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Romania, in 1999, la invitatia sa. A fost prima invitatie facuta de un lider al Bisericii Ortodoxe catre un Papa catolic de cand cele doua Biserici s-au despartit in anul 1054”, se precizeaza in articolul citat.

Nu-i asa ca viata e frumoasa si plina de surprize? Poti sa fii las la un moment dat, te gandesti ca daca protestezi prea tare s-ar putea sa-ti pierzi privilegiile, sa pui in pericol „randuiala Bisericii”, iar apoi, printr-un concurs de imprejurari, ezitarile se transforma in borne ce duc un destin in eternitate.

Daca Teoctist va ramane in istoria Romaniei drept o personalitate controversata, cu multe suisuri si coborasuri, cel putin in istoria Europei va ramane cel care a facut primul pas spre intelegere in interiorul lumii crestine. Oamenii din jurul lui spun ca s-a temut si de aceasta invitatie facuta Papei, dar, pana la urma, agenda externa a Romaniei, dorinta populatiei de a intra in NATO si in Uniunea Europeana l-au induplecat.

Patriarhul Teoctist nu si-a implinit ultimul vis, nu a vazut pornit proiectul Catedrala Neamului, lacasul pe care si-l dorea ridicat ca sa-si salveze sufletul, dar cred ca romanii, daca nu generatia asta, sigur cea viitoare, il vor ierta. In timp, contributia sa la intoarcerea Romaniei in interiorul culturii occidentale e mai importanta decat atitudinea pasiva din timpul dictaturii.

Biserica nu ar fi putut sa lupte impotriva comunismului. Era o institutie infiltrata si monitorizata la sange de politia politica. Astazi, blestemul continua. Cand se pregateste numirea noului Patriarh, dependenta acestei institutii de clasa politica si de zona de afaceri e mai vizibila ca oricand. Intr-un fel ciudat, fetele bisericesti importante nu au niciun fel de independenta. Depind de oamenii bogati care prin contributiile lor au reusit sa cumpere sprijinul episcopilor. Nu e niciun mister, Sfantul Sinod va juca asa cum vor dori sponsorii, iar miza suprema este ca fetele si numele acestor sponsori sa ramana ascunse publicului.

In aceste zile se hotaraste cine va conduce Biserica Ortodoxa Romana pentru multi ani de acum inainte si cred ca aceasta alegere nu o vor face inaltii ierarhi. Nu-mi dau seama daca e rau sau bine, dar dependenta de clasa politica a Bisericii e o realitate. Una pe care preotii au acceptat-o si cu care, multi dintre ei, se mandresc.

Cititi si blogul „Experimentul Budapesta” pe www.evz.ro/isaila