Florian Bichir: "Sub Vladimir Putin, Rusia şi-a recăpătat forţa şi este astăzi comparabilă cu URSS-ul din perioada Războiului Rece".
Războiul din Georgia le-a demonstrat şi celor mai entuziaşti analişti proamericani sau adepţi înfocaţi ai axei Washington-Londra că Rusia a redevenit o mare putere.
Că ursul nu mai hibernează şi că şi-a revenit după loviturile primite ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice. Sub Vladimir Putin, Rusia şi-a recăpătat forţa şi este astăzi comparabilă cu URSS-ul din perioada Războiului Rece. Putin a fost sincer când a declarat cu ceva timp în urmă că, în viziunea sa, dizolvarea Uniunii Sovietice a fost „cel mai mare dezastru geo-politic al secolului XX“.
În plus, ruşii şi-au recăpătat mândria, acea satisfacţie imperială şi pravoslavnică. De mari cuceritori, de popor care poate influenţa deciziile planetare. Nu degeaba, analistul Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru probleme de securitate naţională în administraţia preşedintelui democrat Jimmy Carter, scria în „Times“ că „Rusia pare devotată noţiunii că ar trebui să existe un fel de entitate supernaţională, guvernată de la Kremlin, care ar trebui să aibă în grijă o mare parte dintre teritoriile fost sovietice. Această atitudine se reflectă în parte în sentimentul intens naţionalist care a pătruns în elita politică a Rusiei. Vladimir Putin, fost preşedinte şi actual prim-ministru, merge pe acest val naţionalist, exploatându-l politic şi propagându-l în opinia publică rusească“.
În mod firesc, opinia publică românească este solidară cu Georgia. Un stat mic, care a avut de suferit de-a lungul istoriei datorită vecinătăţii cu Rusia, indiferent cum s-a numit de-a lungul vremii: Imperiul ţarist sau URSS. Românii îi simt şi astăzi pe ruşi drept duşmani naturali, după cum îi numea Take Ionescu. Şi este şi normal, după 12 invazii, de la muscali, la mongoloizii sosiţi în al Doilea Război Mondial pe străzile micului Paris, cu ceasurile deşteptătoare atârnând de gât. Rusofobia românească a fost amplificată de regimul Ceauşescu şi face şi astăzi ravagii. Este deci normal să fim măcar afectiv solidari cu georgienii.
Dar, dacă privim la rece, trebuie să observăm că războiul a început din cauza georgienilor. Nu comentăm aici politica Rusiei de a organiza enclave etnice în toate ţările sau drepturile istorice ale Georgiei asupra Osetiei. Mihail Saakaşvili a greşit. Unii susţin că a fost chiar atras în cursă de serviciile secrete ruseşti să facă acest pas. Cert este că preşedintele georgian s-a grăbit. Ştia că, dacă ţara sa va fi admisă în NATO, un conflict era imposibil. În plus, a crezut că deschiderea Jocurilor Olimpice va acoperi, precum o cortină, conflictul din Caucaz. Ruşii însă n-au glumit şi, dacă nu erau apelurile internaţionale, astăzi întreaga Georgie era ocupată, iar Saakaşvili conducea un guvern în exil.
În ciuda sprijinului internaţional - evident doar declarativ -, la Tbilisi s-a aşternut liniştea. Ce părea un demers necesar şi istoric s-a transformat într-o dramă. Georgia nu va mai fi, cel puţin în viitorul apropriat, aceeaşi. Rupii din Abhazia şi Osetia de Sud au anunţat că nu vor să mai trăiască la un loc cu georgienii în acelaşi stat. Poate Războiul Rece nici nu s-a încheiat, aşa cum am crezut.
Recomandările noastre
