Mircea Marian: "Până la urmă s-a demonstrat că recunoaşterea independenţei regiunii Kosovo va fi folosită ca un pretext pentru a încuraja şi alte teritorii separatiste".
Acum două zile, Moscova a decis că Abhazia şi Osetia de Sud sunt state independente. Peste un timp, este foarte posibil ca ambele republici să ceară alipirea la Rusia, consfinţind astfel un status quo. Întrebarea este: cine urmează? Transnistria, aproape sigur. Dar ar trebui oare să ne temem pentru integritatea Transilvaniei? Nu aş dori să răspund acum la această întrebare. În orice caz, şi Kremlinul va avea probleme dacă merge pe calea recunoaşterii independenţei unor regiuni desprinse din fostele republici sovietice.
În primul rând, să ne amintim ce masacru au făcut ruşii pentru a păstra Cecenia. Teritoriul Federaţiei Ruse este plin de enclave, care ar dori să iasă de sub tutela Moscovei. Tatarstan, de exemplu, o zonă extrem de bogată în petrol, ai cărei locuitori au votat, în 1992, pentru independenţă, dar rezultatele referendumului nu au fost puse în aplicare. Realitatea este că, după părerea mea, acordul de la Helsinki, încheiat în 1975 şi prin care se recunoştea inviolabilitatea frontierelor, a murit. Ne îndreptăm spre o epocă nouă, în care tot mai multe minorităţi etnice sau religioase vor dori să-şi afirme independenţa. Vor fi state democratice care vor accepta principiul liberalului Ludwig von Mises, potrivit căruia: „dacă locuitorii unui teritoriu, fie că este vorba de un singur sat, de o regiune sau de o serie întreagă de districte, fac cunoscut, printr-un referendum în care s-au putut exprima liber, că nu mai doresc să rămână uniţi cu statul de care aparţineau (...) dorinţa lor trebuie respectată“.
Războiul nu trebuie să fie singura cale prin care se ajunge la secesiune, dacă se respectă o condiţie fundamentală enunţată de Mises: un plebiscit liber. Şi, până la urmă, ce se întâmplă dacă Republica Moldova renunţă la Transnistria? Să ridice mâna cine crede că acest teritoriu separatist va reveni, în următorii 20-25 de ani, sub controlul guvernului de la Chişinău. Ruşii nu vor pleca de acolo şi se vor folosi de regimul de la Tiraspol pentru a hărţui Chişinăul, în eventualitatea în care celor de acolo le va trece prin cap să intre în NATO.
Dar să ne întoarcem la problema care îi stresează cel mai mult pe patrioţii români: Transilvania. Cel mai bun lucru pe care l-au făcut politicienii români în ultimi ani a fost să-i aducă pe liderii UDMR la guvernare şi să-i lase să se îmbogăţească. Îl vede cineva pe Atilla Verestoy renunţând la afaceri de milioane, înşfăcând puşca mitralieră de 7,65 şi colindând codrii Harghitei pentru a se lupta cu jandarmii români? Nu, pentru că amicii lui Verestoy au tăiat deja toate pădurile în care s-ar fi putut ascunde.
Dincolo de glumă, nu cred că vom avea vreo problemă în Transilvania atât timp cât economia merge bine, iar populaţia minoritară va simţi că are şi ea parte de beneficiile aderării la Uniunea Europeană. Mai discutăm dacă începe să ne bântuie sărăcia, iar personaje de teapa lui Vadim Tudor vor ajunge să domine din nou politica românească.
Recomandările noastre
