EDITORIALUL EVZ: Mallul BOR, deschis politicienilor

EDITORIALUL EVZ: Mallul BOR, deschis politicienilor

Ioana Lupea: „La întronizarea Prea Sfinţitului Vincenţiu au fost mai mulţi politicieni decât cădelniţe”.

BOR se va declara, probabil foarte curând, o companie complet integrată. Pe lângă mântuirea neamului, afacerile imobiliare, în media, şi cele 500 de locuri de cazare în hotelul din interiorul mallului religios denumit catedrală, înalţii prelaţi oferă propagandă politică profesionistă în biserică.

Episcopul Sloboziei şi al Călăraşilor, Vincenţiu, şi-a începutul ieri cuvântul, nu prin a-i mulţumi lui Dumnezeu, ci ministrului dezvoltării regionale Vasile Blaga pentru programul de izolare termică a locuinţelor şi clădirilor.

„Vă promit că voi apela la bunăvoinţa pe care ne-aţi arătat-o dintotdeauna Domnia Voastră”, i-a spus, insinuant, versatul Prea Sfinţit ministrului PDL.

De altfel, la întronizarea lui Vincenţiu Ploieşteanu au fost mai mulţi politicieni decât cădelniţe, soborul de demnitari fiind condus chiar de Traian Băsescu, care şi-a regăsit în biserică fraţii întru credinţă, pe Gigi Becali şi pe Corneliu Vadim Tudor. PSD merită lăudat că s-a abţinut, de data aceasta, de la sărbătorirea întronizării Prea Sfinţitului Vincenţiu.

Serviciul de PR pentru politicieni al BOR a fost inaugurat pe vremea comunismului, atunci doar fostul dictator Nicolae Ceauşescu având privilegiul de a fi amintit la slujba de duminică.

Democraţia a inclus pe lista de clienţi ai BOR politicieni din toate partidele care au trecut pe la putere, pomeniţi în virtutea sfântului principiu „serviciu contra serviciu”. Nu cred ca în guvernul PDL-PSD să existe mulţi miniştri care, înainte de instalarea în funcţie, să nu fi cerut binecuvântarea Patriarhului Daniel.

Atei sau păcătoşi, au primit-o cu toţii, indiferent de faptele săvârşite pe această lume. Prin apeluri la bunăvoinţa preşedinţilor, miniştrilor şi parlamentarilor, de genul celui sugerat de Prea Sfinţitul Vincenţiu ministrului Vasile Blaga, BOR a reuşit să tergiverseze până astăzi retrocedarea bisericilor greco-catolice, pentru care România este criticată în fiecare an în raportul Departamentului de Stat al SUA asupra respectării drepturilor omului.

Nu-mi amintesc ca vreun politician să fi deplâns demolarea turlei bisericii greco-catolice din incinta Cimitirului Vesel de la Săpânţa de către reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, deşi, de la preşedintele României până la ministrul culturii, toţi au fost sesizaţi.

Din parteneriatul dintre BOR şi politicieni au câştigat întotdeauna înalţii prelaţi. Nu Biserica, şi nici credinţa, ci o mână de oameni cu interese prea lumeşti. Dosarele lor la Securitate au fost închise, iar proiectul megalomanic al Catedralei Mântuirii Neamului va fi finanţat pe jumătate de la bugetul statului.

Clădirea mai înaltă cu 20 de metri decât Intercontinentalul, cu cinci etaje, 12 lifturi, 250 de locuri de parcare subterane şi două spaţii de cazare de 500 de locuri îi va costa pe contribuabili, indiferent de confesiune şi pe timp de criză economică, mai mult de 200 de milioane de euro.

Să precizăm şi că trei sferturi din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv o sută de milioane de lei noi, va fi alocat anul acesta refacerii sau construcţiei de lăcaşuri de cult, majoritatea ortodoxe. Şi pentru ce toate aceste resurse financiare? Pentru ca un politician să fie pomenit la slujba de duminică.

Citiţi şi: Pelerinaj electoral la întronizarea unui episcop 

Ne puteți urmări și pe Google News