EDITORIALUL EVZ: Hai să desfiinţăm statul poliţienesc al lui Băsescu

EDITORIALUL EVZ: Hai să desfiinţăm statul poliţienesc al lui Băsescu

Clientelismul seamănă perfect cu un jaf armat. E un mod de a da o spargere la seiful cu bani publici. Nişte bandidos debarcă în faţa Guvernului şi scot pe toată lumea afară, împingând-o cu ţevile puştilor.

"Toate leprele vechiului regim trebuie înlocuite", este gândul multor activişti USL în aceste zile, am auzit cu urechile mele aceste cuvinte. Nu m-am cutremurat, la fel au păţit-o şi pesediştii în 2005, şi liberalii în 2009, aceste amintiri îi ard cu fierul roşu. E o spirală resentimentară, o manie a răzbunării care escaladează de la un mandat la altul, şi, în mare, e cam singurul scop al câştigării Puterii. "Avem oameni mai buni", spun liderii USL, altă legimitate morală sau legală nu există. E doar cuvântul lor.

La americani, alternanţa la putere este rezolvată printr-un ritual public spectaculos, care creează emulaţie la nivel federal. Se cheamă sezonul "Plum Book", momentul în care noua Putere scoate pe piaţă un ghid al locurilor de muncă în administraţie. În 2008 au fost 8.000 de posturi, cu 1.000 mai mult decât în perioada lui Bush jr., semn că democraţii au cam ignorat criza. E o cărţulie cu coperţi de culoarea prunei, care poate fi descărcată de pe internet, sau poate fi cumpărată din librării cu 38 de dolari. Zeci sau chiar sute de mii de americani studiază toate ofertele scoase la bătaie de noul Guvern federal şi visează să se mute la Washington. E un proces derulat în numele Transparenţei, pentru că păstrarea aparenţelor este marele deliciu al democraţiei. E o demarcare clară, în Statele Unite, a posturilor politizate, în executiv şi legislativ, de cele competitive, ocupate prin concurs, şi nimeni nu are voie să încalce această graniţă.

În România nu există un "Plum Book", nici măcar de formă. "Cei pe care îi putem schimba într-o oră, îi vom schimba într-o oră. PDL-iştii trebuie daţi afară până la ultimul", declară Crin Antonescu, a cărui exaltare începe să mă ducă cu gândul la Horia Sima. Ce vrea să spună Antonescu? Circa 200-300 de oameni sunt schimbaţi în fiecare judeţ, plus câteva mii în ministere şi agenţii naţionale. 10.000-12.000 de oameni sunt numiţi politic la o populaţie de 15 ori mai mică decât a Statelor Unite. La asemenea proporţii, aceasta nu mai este o rotaţie benignă a cadrelor, ci un regim de ocupaţie, care dictează totul în societate. Nu descopăr acum fenomenul, dar diferenţa faţă de guvernarea PDL este asaltul asupra ultimei redute, Justiţia.

Sunt trei exemple apărute în primele zile ale Guvernului Ponta. În Constanţa, prefectul atacă în contencios administrativ un referendum absurd propus de candidatul USL la Primăria Mangalia. Victor Ponta îl ameninţă cu demiterea pe prefectul numit de numai trei zile. A doua zi dimineaţă, prefectul îşi retrage acţiunea în Justiţie, legea este terfelită şi Ponta îl iartă. O imixtiune gravă în actul Justiţiei. Tot în Republica lui Mazăre, primarul semnează două autorizaţii de construcţie dubioase pentru construirea unor turnuri. ISC Constanţa trimite o inspecţie, iar după trei zile directorul este demis şi înlocuit cu un om pus de Mazăre. La Bucureşti, Victor Ponta îl numeşte pe Grăjdan iar acesta intervine brutal într-un proces penal.

Declaraţiile belicoase ale liderilor USL îmi dau frisoane. România se află sub supravegherea MCV, iar noii lideri ai naţiunii se cam joacă cu focul. Nu în relaţia cu organismele europene, ci în relaţia cu oamenii teferi la cap din această ţară şi care au dreptul la un viitor.

Ne puteți urmări și pe Google News