Ioana Lupea: "Daca binele privat, perfect legitim, ar fi fost sustinut si de un bine public, atunci Gigi Becali n-ar mai fi rasarit ca soarele de pe cer".
Gigi Becali a descoperit ca se trage dintr-un imparat, si-a descoperit ascendenta divina, doar imparatul este trimisul Tatalui Ceresc pe pamant.
Diferenta intre a pretinde ca esti ceea ce nu esti, o strategie uzuala de marketing politic, si a crede ca esti ceea ce nu esti tine insa de un alt domeniu. In aceasta diferenta trebuie cautat pericolul Gigi Becali. Comparatia cu alti politicieni populisti din Est este doar linistitoare. Pana la urma niciunul n-a sustinut ca aude voci, ca se lupta cu Antihristul si ca este urmasul unui imparat.
Invitatia, adresata cu naturalete copilaroasa, „la mine la Palat”, ar trebui sa ne dea de gandit: este posibil ca Gigi Becali sa fie convins ca tot ceea ce spune despre sine este adevarat, consultantii sai incurajandu-l pe acest drum si recomandandu-i probabil sa fie mai retinut cateodata. El nu este, in aceste conditii, doar un prezidentiabil populist ca altii, ci un predicator de Maglavit. Becali poate misca masele, a creat deja un grup de presiune violent, cu potential distructiv pentru sportul romanesc.
Este simplist sa ne imaginam ca Pro TV este integral culpabil pentru ascensiunea lui Becali. Daca nu era Pro TV, el tot ar fi fost inventat pentru ca raspunde sentimentului de neajutorare injectat de comunism si dorintei de supunere fata de un pastor care sa faca reguli si sa sanctioneze cu aspime neaplicarea lor. Alegatorii lui Gigi Becali sunt mai multi decat ne arata sondajele, dar sunt latenti. Ei stiu ca, daca se supun, vor primi ceva care sa-i scuteasca de alegere si de competitie, bani, o casa. Altadata supunerea neconditionata le aducea un pachet de unt in plus, un loc de munca sigur, o promovare.
Multi comentatori au vazut in puterea lui Becali incapacitatea institutiilor de a actiona in situatii specifice. Si este partial adevarat. Doar partial, pentru ca menirea institutiilor nu este de a stinge incendii sociale in lant, ci de a preveni izbucnirea lor prin politici publice. Energia institutiilor a fost consumata in ultimii ani de competitia politica, de jocul de suma nula intre actorii importanti: au privit cu adevarat spre societate numai pentru a marca un punct in detrimentul adeversarului.
O parte din responsabilitate apartine si societatii civile care s-a concentrat laudabil pe reforma sistemului politic. Daca Romania este membra a UE si a NATO, este si datorita efortului societatii civile de a crea un stat de drept. Dar vindecarea sistemului politic nu inseamna automat si vindecarea oamenilor de complexele si frustrarile create de comunismul totalitarist. Activismul civic ar fi fost poate necesar sa fie dublat de unul social.
In sfarsit, cred ca putem vorbi si de o carenta a elitei de afaceri. Bogatia, fara puterea de a face pentru oameni mai mult decat crearea unor locuri de munca, este receptata in Romania ca parazitara. Stiu ca aceasta viziune a caritatii pare de stanga, dar este posibil ca, aplicata in postcomunism, sa fi dat roade inclusiv pentru capitalul romanesc, acum consolidat si competitiv. Daca binele privat, perfect legitim, ar fi fost sustinut si de un bine public, atunci poate Gigi Becali n-ar mai fi rasarit ca soarele de pe cer. Ingrijorarile, lamentarile, comentariile amuzate sau resemnarea nu rezolva problema Becali. In 2013 l-am putea avea pe Napoleon candidat la presedintie.
Recomandările noastre
