Mircea Marian: "Sunt unul dintre cei carora li s-ar rupe inima daca l-ar vedea pe tanarul si imberbul ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, imbracat in zeghe si incercuit de vietasi cu bicepsii tatuati".
Ba nu. Mint.
In adancul sufletului meu, as dori ca judecatorul sa aplice pedeapsa maxima, daca se va dovedi ca afacerea „Imopost”, pentru care DNA cere inceperea urmaririi penale impotriva lui Chiuariu, s-a facut cu incalcarea legii.
Faptele sunt destul de simple. Posta administreaza, in centrul Capitalei, un teren de 1,3 hectare, care, daca ar fi vandut la pretul de piata, ar valora peste 40 de milioane de euro.
Acum cateva luni, aceasta companie de stat s-a asociat cu alte doua firme, pentru a construi un imobil pe pamantul detinut pe Calea Victoriei. Aportul Postei la afacere a fost terenul - evaluat la numai 4,5 milioane de euro, de vreo zece ori sub pretul de piata. Intamplator sau nu, unul dintre asociatii postei tocmai a construit un showroom pentru compania la care premierul Tariceanu detine 90% din actiuni.
Numele ministrului Chiuariu a aparut relativ tarziu in aceasta combinatie, el fiind cel care, in aprilie, a avizat o hotarare de guvern prin care terenul din centrul Capitalei a fost scos din domeniul public - act necesar continuarii afacerii.
Fostul ministru al justitiei Monica Macovei se pare ca refuzase sa semneze o astfel de hotarare, dar Chiuariu s-a executat la doar cateva zile de la instalarea in guvern. Presa a sustinut ca si seful directiei de avizare din Ministerul Justitiei a respins acest proiect si a demisionat cand i s-a cerut sa-si schimbe opinia.
Faptul ca DNA ancheteaza acum acest tun imobiliar inseamna, pentru Chiuariu, „politie politica”. Nu este singurul demnitar suspectat de coruptie care se apara astfel. Adrian Nastase, George Copos, Codrut Seres, Dan Ioan Popescu sau Zsolt Nagy repeta astfel de afirmatii de cate ori trebuie sa ajunga in fata vreunui procuror sau judecator. Declaratiile lor sunt intarite si multiplicate de prietenii lor din politica si din lumea afacerilor. A devenit un loc comun sa spui ca DNA nu mai ancheteaza decat la comanda politica, pentru a servi planurile diabolice ale presedintelui Basescu.
Cazul lui Chiuariu este insa oarecum aparte, in comparatie cu alte dosare de coruptie, pentru ca un intreg executiv a girat o afacere dubioasa. Prima semnatura de pe hotararea de guvern pentru care, deocamdata, raspunde ministrul justitiei, este cea a premierului Tariceanu. Nu este primul caz in care executivul sau chiar parlamentul emit acte in favoarea unor grupuri de interese.
Anchetarea ordonantei prin care datoriile Petromidia erau convertite in actiuni s-a oprit in momentul in care cei cercetati au aratat catre legislativ, care a aprobat-o, si catre presedintele Romaniei, care a promulgat-o.
Problema este ca astfel de hotarari sau ordonante vor continua sa apara, daca justitia nu va da un exemplu clar, prin care sa arate ca are capacitatea de a-i pedepsi pe cei vinovati, indiferent de rang. Un singur ministru imbracat in zeghe, unul singur, si am putea spune ca lupta impotriva coruptiei a inceput si in Romania.