Încep să cred din ce în ce mai mult că Traian Băsescu încearcă, în politică, să urmeze calea lui Charles de Gaulle.
Nu doar pentru că are acelaşi discurs ferm şi critic împotriva partidelor, pe care le consideră putrede, dar şi pentru faptul că se consideră un om providenţial. Care, singur, prin voinţa sa şi ideile sale poate salva România.
Asemenea lui De Gaulle, Traian Băsescu crede în relaţia cu poporul, încearcă să construiască o legătură directă cu el. Preşedintele ştie ce este bine şi ce nu pentru ţară, e o chintesenţă a voinţei naţionale, de unde şi stridenţele populiste. În plus, nu degeaba socialistul Mitterrand obişnuia să spună că De Gaulle a guvernat prin lovitură de stat permanentă.
Dar să reluăm câteva momente istorice. În 1946, De Gaulle a demisionat şi a forţat reforma sistemului politic. S-a fondat prima „Uniune Gaullistă pentru cea de-a patra republică“. Reformă vrea şi Traian Băsescu. În septembrie 1958, pe fondul crizei algeriene şi sub ameninţarea unei lovituri de stat militare, s-a adoptat prin referendum o nouă Constituţie şi s-a inaugurat ceea ce în sistemul politic francez se numeşte a cincea republică. A nu se uita că, în vară, un grup de intelectuali pro-băsescieni au provocat o discuţie privind necesitatea unei „a treia republici“. Cam seamănă, nu, cu sistemul francez?
În timpul crizei de regim din 1962 din Franţa, Charles de Gaulle a folosit referendumul pentru a distruge sistemul de partide. Mai precis, forţa acestora. Traian Băsescu a încercat şi el acelaşi lucru printr-o consultare populară.
În plus, conservatorismul francez - gaullismul, cum este el numit - a avut şi are ca specific nu doar voluntarismul politic. Gaullismul a grupat în permanenţă partidele de centru-dreapta, dar, în funcţie de interesele momentului, şi pe cele de stânga. Aşa au luat naştere formaţiuni politice precum Uniunea Gaullistă pentru a Patra Republică, Uniunea pentru o Nouă Republică, Uniunea Democrată pentru a Cincea Republică, Uniunea pentru Apărarea Republicii.
Cred că actuala unificare dintre PD şi PLD trebuie privită ţinând cont şi de aceste aspecte. Creatorul acestui act politic este Valeriu Stoica, un mare admirator al sistemului politic francez, care visează de ani întregi la unificarea dreptei. Unificare ce ar produce un ascendent asupra stângii, dar şi premisele unui mare partid politic care să poată impune preşedintele. Dincolo de liberalismul său, Valeriu Stoica - indiscutabil un mare „cap politic“ - este un neogaullist. Matematic, noua formaţiune politică poate avea succes, deşi cred că separate sau unite printr-o alianţă, federaţie, uniune - după modelul francez de mai sus -, aveau de câştigat mult mai mult. Partidele mari, mamut, au tendinţa de a se transforma în partide-stat şi asta inhibă electoratul, îi produce o stare de panică, de frică şi de respingere.
Noul partid născut PDL şi-a asumat sprijinul pentru preşedintele Băsescu, dar şi dreapta pe eşichierul politic. Rămâne să se comporte ca un partid autentic de dreapta şi să vedem rezultatele. Iar, dincolo de diferenţe, Traian Băsescu e un De Gaulle pentru România.
Recomandările noastre
