Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Boc, Ponta, Antonescu. Oameni de stat?
EDITORIALUL EVZ: Boc, Ponta, Antonescu. Oameni de stat?

EDITORIALUL EVZ: Boc, Ponta, Antonescu. Oameni de stat?

Dorinţa de a rămâne la putere îi va strânge pe parlamentarii ce susţin guvernul în jurul cabinetului Boc, deşi mulţi ar fi preferat să voteze împotriva măsurilor de austeritate, care le pun în pericol mandatele.

Dorinţa de a ajunge la putere în 2012, fructificând electoral criza economică din opoziţie, îi va ţine pe parlamentarii social-democrat şi liberali cu sufletul la gură până la anunţarea rezultatelor moţiunii de cenzură.

Moţiunea va cădea pentru că opoziţia nu vrea puterea în vremuri grele şi pentru că puterea nu vrea să renunţe la privilegii, atâtea câte mai sunt.

Nu soarta guvernului Boc este astăzi pusă în discuţie la dezbaterea pe marginea pachetului de măsuri de austeritate, ci calitatea oamenilor noştri politici. Uitându-ne prin politică nu prea se zăresc oamenii de stat, diferenţa între primii şi cei din urmă fiind aceea că politicienii se gândesc la următoarele alegeri, iar oamenii de stat la următoarele generaţii.

Criza, de orice natură ar fi ea, este conjunctura care-i poate scoate la suprafaţă, din masa indistinctă a politicienilor, pe oamenii de stat. Adică pe acei politicieni capabili de curaj, luciditate şi sacrificiu. Or, politicienii români continuă să ignore realitatea crizei economice, aceasta fiind pentru ei doar un prilej de răfuieli nesfârşite şi asurzitoare, o avanpremieră la marele spectacol electoral din 2012. Doar la momentul decontului electoral le este gândul.

PDL nu a dat niciun moment impresia că ar fi convins de necesitatea măsurilor de austeritate propuse de preşedintele Traian Băsescu, singurul care nu-şi mai bate capul cu sondajele şi voturile. Nici măcar Emil Boc, cel care ar fi fost obligat de propriile angajamente publice să le impună miniştrilor, încă din 2009, să-şi reducă cheltuielile. De fapt, cei mai mulţi demnitari PDL s-au comportat ca şi cum ar fi vorba despre un exerciţiu impus pe care l-ar fi preferat facultativ.

Nu consultările cu partenerii sociali sunt motivul întârzierii asumării pachetului legislativ, ci ezitarea liderilor PDL care au frisoare reci imaginându- se din 2012 pe băncile opoziţiei sau pe cele din Cişmigiu. Demnitarii PDL nu sunt dispuşi să renunţe la „micile plăceri” ale puterii, pentru ei de la sine înţelese: cheltuielile de protocol, afacerile cu statul, întreţinerea cu contracte sau sinecuri a unei curţi de clienţi politici, menţinerea unor aparate ministeriale supradimensionate care le dă autoritate asupra subalternilor.

Liderii PDL îşi fac următorul calcul, pe care l-am auzit chiar exprimat pe la colţuri: de ce să ne sacrificăm noi astăzi şi să culeagă roadele adversarii noştri politici? Mulţi ar fi fost dispuşi să ignore criza, cum au mărturisit Vasile Blaga şi Radu Berceanu că au făcut-o anul trecut, şi să câştige timp; poate, poate economia îşi va reveni miraculos.

Cred că unii dintre guvernanţi ţin pumnii ca decizia Curţii Constituţionale să fie defavorabilă pachetului de austeritate. Şi n-ar fi deloc de mirare ca anul viitor să asistăm la o migrare masivă a aleşilor locali şi a parlamentarilor puterii spre PSD şi PNL, dacă situaţia economică va impune prelungirea măsurilor de austeritate.

Chiar dacă tăierile de salarii şi pensii vor cădea ca un blestem asupra PDL, nu văd în acest partid, printre politicienii de la vârf, curajul de a-şi asuma, până la capăt, sacrificiul politic pentru binele comun. Adică acel strop de grandoare care-i desparte pe politicienii mărunţi de oamenii de stat.

Politicienii din opoziţie fac aproape toţi parte dintr- o specie politică identificată de politologul american Harold Laswell, agitatorii. Caracteristica esenţială a agitatorilor este supravalorizarea reacţiei emoţionale a publicului, isterizarea maselor fiind principala ocupaţie a liderilor PSD şi PNL. Faptul că atacă sau apară instituţii e o chestiune secundară pentru agitatori. Numărul de decibeli emis de opoziţie este direct proproţional cu cota de încredere din sondajele de opinie: cu cât sunt mai mari procentele, cu atât creşte intensitatea acuzaţiilor fără suport.

În loc să fie un exerciţiu de responsabilitate politică, moţiunea de cenzură ne este prezentată, chiar de iniţiatorul ei Victor Ponta, ca un instrument de imagine. Moţiunea nu are scopul, nici măcar prin text, să propună o alternativă la actuala guvernare, ci doar să dea o lovitură simbolică executivului condus de Emil Boc în perspectiva următoarelor alegeri.

Nici în PNL şi cu atât mai puţin în PSD nu se poate detecta vreun semn că partidele de opoziţie ar fi conştiente de responsabilitatea lor. În democraţie, responsabilitatea nu e doar atributul puterii. Atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu, practicieni ai retoricii grosolane de televizor, deplâng în faţa cetăţenilor dezastrul numărându-şi în privat, cu cinism, procentele din sondaje.

Traian Băsescu a ratat şi el cu puţin oportunitatea de a fi un om de stat. Ar fi fost unul dacă ar fi făcut anunţul privind tăierile de cheltuieli publice nu în urmă cu o lună, ci în urmă cu un an. Şeful statului ar fi dovedit că pune interesul României deasupra interesului de a obţine un nou mandat.