În concertul summitului NATO de la Lisabona, episodul în care preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, îl expediază pe preşedintele român, Traian Băsescu, e o uvertură fără nicio însemnătate în raport cu întreaga simfonie.
Secvenţa de vineri seară a ajuns, totuşi, un hit pe You Tube. Cititorii unei prestigioase publicaţii franceze o consideră "o scenă clasică de curtea şcolii, înaintea pozei cu clasa", dacă nu chiar "un exemplu caricatural oferit de preşedintele nostru! Biata Franţă! Va fi un act de salubritate publică să scape (n. r. - de Sarkozy) în 2012". Am citit, pe un blog al cotidianului "Le Monde", ce şi-ar fi putut spune "Sarko, Traian şi Berlu", în nişte schimburi de amabilităţi închipuite. La acestea mai participă Viktor Orban. Premierul maghiar se afla lângă omologul său italian atunci când Băsescu a sosit agasat de întâlnirea cu Sarkozy, iar Silvio Berlusconi şi-a înşurubat degetul la tâmplă. Nefiind specialişti în cititul pe buze, iar microfoanele camerelor de luat vederi erau prea departe pentru a fi surprins şi sunetul, n-avem de unde să ştim ce s-a spus. Putem să-i credem pe cei de la Realitatea TV, care insistau ieri, citând surse convenabile lor, pe varianta că şi Berlusconi a fost iritat de Băsescu, de unde gestul respectiv. Sau putem să preluăm traducerea liberă făcută de alte surse, potrivit cărora "Berlu" iar fi zis românului "lasă-l, frate, pe Sarko, n-ai văzut că e «ţaca»?!". Cert e că preşedinţii Băsescu şi Sarkozy sunt departe de discuţia "amicală şi constructivă" pe care au purtat-o într-o seară de septembrie la telefon, administraţiile prezidenţiale elaborând atunci un comunicat comun din care reieşea "deplinul acord" privind integrarea romilor. Dimpotrivă, la Lisabona a părut că cei doi şefi de stat au adâncit diferendul de acum două luni de la Bruxelles, când "Daily Mail" l-a catalogat "dispreţuitor" pe Nicolas Sarkozy, într- un dosar în care a analizat fotogramă cu fotogramă "body language"-ul întâlnirii la vârf cu Traian Băsescu. A despica firul în patru după episodul Sarkozy-Băsescu înseamnă să conferi importanţă unui presupus conflict minor în raport cu adevăratele mize ale României la "sommet" (ori suntem francofoni, ori nu mai suntem!): întâlnirile cu preşedintele american Obama şi cu preşedintele rus Medvedev.
Despre prima aflăm dintr-o menţiune lapidară a consilierului pentru securitate naţională ("eu personal l-am văzut pe preşedintele Băsescu stând de vorbă cu preşedintele Obama, o discuţie interesantă, dar, din păcate, conţinutul ei nu poate fi relatat", susţine Iulian Fota, după ce românii l-au zărit pe liderul de la Casa Albă trecând ca vântul pe lângă cel de la Cotroceni). Despre a doua, chiar de la şeful statului român, pe parcursul unei conferinţe de presă ţinute la Lisabona: "Ceea ce spun acasă sau în alte împrejurări am spus şi avându-l pe preşedintele Medvedev în stânga mea (n.r. - înţelegem, Băsescu a stat de-a dreapta liderului rus), şi anume nevoia de soluţionare legală din punct de vedere al dreptului internaţional a situaţiei din Transnistria şi din Georgia".
Dar destul cu geopolitica! Locul acesteia e în cancelarii, pe culoarele reuniunilor la vârf, nu între părerile unui ziarist despre ceea ce crede că a priceput uitându-se la televizor sau trăgând de limbă niscaiva surse. Însă, dacă tot veni vorba despre presă, în numele libertăţii ei, se poate aprecia că formula prezidenţială "am decis să fiu amabil, mai ales faţă de o jurnalistă din România" a lui Nicolas Sarkozy e arogantă. Trădează fudulie galică, aşa că nu e de crezut o iotă din cele vreo 15 întâlniri Sarkozy-Băsescu. Iar consideraţiile "preşedintele român este un om de mare calitate, pe care îl apreciez foarte mult" seamănă a păsărească diplomatică, trădând cabotinism. Explicaţiile preşedintelui francez par întoarse din condei, eventual, chiar stiloul Mont Blanc din seria Meisterstück, însuşit de Nicolas Sarkozy pe vremea în care semna parteneriatul franco-român la Cotroceni împreună cu Traian Băsescu. Ele amintesc vag de ceea ce scriau cândva, în volumul "Aroganţa franceză", jurnaliştii Gubert şi Saint-Martin: "Cu predicile, gesturile găunoase şi capriciile noastre, i-am enervat pe toţi. Mai rău: i-am făcut să râdă".
