Şedinţa Curţii Constituţionale de marţi se anunţă a fi ca la alegerea Papei

Şedinţa Curţii Constituţionale de marţi se anunţă a fi ca la alegerea Papei

"Fumul alb" pe fereastră va apărea când vom avea votul a două treimi dintre judecători, într-un sens sau în altul.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat recent că nimeni nu va accepta ca referendumul să fie invalidat cu un vot de 5 la 4, ceea ce ar face ca preşedintele suspendat Traian Băsescu să aibă "şanse minime" să se întoarcă în funcţie la Palatul Cotroceni. Judecătorii CCR nu au hotărât ca invalidarea referendumului să se facă după regula majorităţii simple. Săptămâna trecută, ei au discutat doar de principiu ce se poate întâmpla în caz de blocaj, în cazul în care nu se întruneşte votul de şase la trei, necesar luării unei hotărâri. A fost amintit cazul Germaniei, unde se face o diferenţă între validarea şi invalidarea unui partid politic. Curtea Germaniei a mers pe validarea cu două treimi şi invalidarea cu majoritate simplă. Judecătorii noştri nu au luat vreo decizie în acest sens. A fost o discuţie şi atât.  Sursele EVZ au precizat că dacă se va ajunge la o situaţie de blocaj, "probabil vom proceda ca la alegerea Papei, vom sta până vom întruni două treimi şi vom putea scoate fum alb pe fereastră". După cum EVZ a mai informat, judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) se vor pronunţa asupra valabilităţii referendumului cu votul a două treimi din membrii Curţii, aşa cum se arată în articolul 47 alineatul (1) din Legea 47-1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii. Ei se vor întruni marţi, când este posibil să decidă asupra sorţii referendumului sau să mai dea o amânare de o zi două. Luarea verdictului se face în doi paşi: întâi se stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului. Abia apoi intră în discuţie confirmarea rezultatelor acestuia. De altfel, acelaşi articol 47 în alineatul (2) spune clar, negru, pe alb, că hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea CCR se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Verdictul Curţii este obligatoriu din momentul publicării în Monitorul Oficial, nicidecum "consultativ". Revenind, la preşedintele interimar, precum şi la îngrijorarea acestuia, reamintim pasajul din comunicatul CCR emis în data de 14 august, la finalul şedinţei în care doar s-a discutat situaţiunea votului de 5 la 4. Curtea este extrem de clară, a decis cu votul majorităţii că: "1.Hotărârea nr.3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legatură cu procedura referendumului şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa în baza art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992. 2. Completarea operată de judecătorul-raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională urmează să o adopte conform art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992."

Declaraţia "Şansele lui Traian Băsescu de a reveni la Cotroceni sunt minime, eu cred într-un verdict corect al Curţii Constituţionale" - făcută de Crin Antonescu la Realitatea TV" - este o formă de presiune, de depăşire a competenţelor pe care le are un preşedinte, fie el şi interimar. Deoarece acreditează ideea că un verdict al Curţii care ar avea ca efect reîntoarcerea lui Traian Băsescu în funcţie nu ar fi corect. Ceea ce duce la decredibilizarea Curţii.  Reamintim că instanţa constituţională este cea îndrituită de lege şi de Constituţia ţării, în articolul 146 litera (i) să vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului. CCR este cea care confirma rezultatele referendumului, nu preşedintele, nu Parlamentul, nu Guvernul. CITIŢI ŞI:

  • SUA a avertizat. Crin Antonescu nu a înţeles nimic

Ne puteți urmări și pe Google News