După telegondolă, parc cultural

După telegondolă, parc cultural

Insula Plumbuita din sectorul 2 al Capitalei va fi transformată într-un parc cultural prin amenajarea unor spaţii de joacă, a unor zone de fitness şi agrement, a unei tabere de sculptură, a unei biblioteci şi a unei cafenele literare.

De asemenea, autorităţile vor amenaja un teren de sport cu nocturnă, dotări pentru tenis de masă, un punct medical, vor amplasa un debarcader pentru închirierea ambarcaţiunilor pe lac şi vor construi fântâni arteziene.

Potrivit autorităţilor de sector, iluminatului arhitectural şi ambiental va fi asigurat din resurse de energie regenerabilă, urmând ca lucrările de amenajare să pună în valoare şi Mânăstirea Plumbuita, care va fi astfel inclusă în turismul monahal al Capitalei.

Pentru finanţarea lucrărilor la parcul cultural, primarul Onţanu va depune un proiect în vederea accesării de fonduri prin Programul Operaţional Regional (POR) prin Axa prioritară 1, informează site-ul Primăriei Sectorului 2.

Telegondola de sector, un vis încă nerealizat

Edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, visează la realizarea unei telegondole de-a lungul văii Colentina, care să pornească de la Parcul Herăstrău şi să ajungă până în sectorul său. Construirea acesteia ar putea asigura atât funcţia de transport public, cât şi cea de agrement.

Ne puteți urmări și pe Google News