Emoțiile puternice, dar scurte, asemenea focului de paie, produc în România postdecembristă un delir al faptelor și vorbelor.

E un adevăr confirmat din plin de ceea ce se numește Scandalul de la Caracal. La nivelul faptelor, întîlnim o precipitare primejdioasă în materie de anchetă și sancțiuni. Deși probele sînt subțiri (nu spun că acuzatul e nevinovat, spun că pentru a-l dovedi pe Gheorghe Dincă anchetatorii n-au făcut mare lucru), cel poreclit deja Bestia din Caracal a fost arestat preventiv.

Joi, 26 iulie 2019, în toiul Scandalului, Monica Mihai de la Mediafax, moderatoarea emisiunii Gîndurile lui Cristoiu, mi-a zis, după ce mi-a solicitat o declarație, că în țară dacă aș fi fost, am fi făcut o ediție specială a emisiunii despre Caz. I-am răspuns că în astfel de cazuri evit să mă pronunț în legătură cu adevărul celor expuse mediatic. Pe de o parte, pentru că, în căutare disperată de Breaking news-uri, presa mușcă din orice fantasmagorie livrată sub titlul de informație sigură, pe de alta, pentru că un eveniment în desfășurare trebuie abordat cu prudență. Multe dintre grozăviile spuse și scrise despre Bestia de la Caracal nu s-au confirmat. Și dacă insul e chiar nevinovat, așa cum a susținut la interogatoriu? Și dacă Alexandra trăiește? Ce ne facem cu valul de acuzații publice revărsate asupra mecanicului auto? Încercînd să nu mă las luat de torentul emoției publice, mă întreb dacă nu cumva am asistat la o greșeală tipică a autorităților în astfel de cazuri: Precipitarea de a livra opiniei publice un suspect pentru a evita acuzația că nu fac nimic.

De o precipitare putem vorbi și în materie de demiteri. În timp ce în sectorul de care răspunde Președintele, generalilor besen cizme nu li s-a clătinat nici măcar un grad, în sectorul de care răspunde premierul e prăpăd. Premierul demite tot ce vede în cale. S-a scris că reacția Vioricăi Dăncilă a fost una de profitor electoral al unei drame umane. Nu cred că de asta a reacționat atît de dur Viorica Dăncilă. Ea și consilierii au sesizat imediat că Sistemul era pe cale să transforme tragedia într-un nou Colectiv. Unitățile militare din Stradă și cele din Presă se și puseseră în mișcare pentru a îndrepta emoția către Guvern. De ce e în stare SRI în astfel de împrejurări ne dăm seama din delirul lui Rareș Bogdan, infiltratul lui Eduard Hellvig în PNL. Fostul ziarist s-a apucat să bocească Protocoalele și dictatura SRI de pe vremea cuplului Coldea-Kovesi. Alăturat campaniei duse de Divizia Presă în favoarea încălcării drepturilor omului prin legi de tip Raluca Prună demersul halucinant al lui Rareș Bogdan ne avertizează să Sistemul abia așteaptă un prilej pentru a reveni pe înserat sau chiar mai devreme. Un exemplu de puterea Sistemului ne e dat de cazul STS. Am scris că STS, ca și SPP, ca și alte instituții de forță, are drept principal țel al vieții slujirea Președintelui și a familiei sale. Reacția fostului președinte Traian Băsescu, unul dintre cei care datorează multe STS, la acuzațiile din presă aduse instituției specializate în întinderea de cabluri prin București, ca să poată fi mîndri demnitarii că vorbesc Pe scurt, confirmă cele ce am scris și spus despre cine protejează pe generalii incompentenți și corupți. Fostul președinte e în ultima vreme într-o agitație mediatică vecină cu febra. Pentru apărarea STS a alergat de la o televiziune la alta. Fără să obosească, desigur, deoarece îl cară în spinare SPPiștii. Prestigiul de fost președinte îl obligă să fie mai prudent cu invitațiile televiziunilor de știri de a se pronunța oricînd și despre orice.

Despre delirul de vorbe, inutil să mai insist. Ca de obicei, liderii politici s-au grăbit să se dea în stambă. La loc de frunte, Dacian Cioloș, agentul de influență în România a lui Emmanuel Macron. N-a rămas mai prejos, Ludovic Orban, țuțărul Codruței Kovesi. Cît despre liderii de opinie, sărind peste cei specializați în comedii cațavenciene, gen îl bufnește plînsul, nu poți să nu remarci reluarea vechiului clișeu cu Statul nepăsător, cu clientela politică și evident cu plecarea din țară. Urmărind spectacolul faptelor și vorbelor, am tresărit la lecturarea textului Criminalitatea și corupția, postat de Adrian Năstase pe 27 iulie 2019.

E unul dintre puținele puncte de vedere lucide într-un spațiu de deliruri avînd drept cauză exploatarea demagogică sau SRI-istă a unei tragedii. Îl redau în întregime pentru că pune punctul pe i într-o chestiune mult mai amplă decît bîlbîiala din Cazul de la Caracal:

„În ultimii 15 ani, tema corupției a ținut agenda internă și externă a României. Era o temă utilă și pentru bătălia politică internă dar și pentru «fezandarea» capitalului național și a liderilor perioadei de tranziție.

În timpul ăsta, mai puțin băgată în seamă, criminalitatea, inclusiv cea organizată, s-au dezvoltat exploziv, «beneficiind» și de experiența unor infractori școliți în străinătate. România a devenit, dintr-o țară de tranzit pentru droguri, o țară de consum. Traficul de femei și de copii, rețele de contrabandă, clanuri organizate, drogați conducînd autovehicule încep să marcheze zilnic emisiunile de la televiziuni și știrile din presă.

Drama Alexandrei ne-a arătat că nu sîntem pregătiți, la nivelul instituțiilor statului, să luptăm cu fenomene aberante ale conduitei umane. Unii au încercat să transforme această dramă într-un rechizitoriu împotriva poliției și, indirect, împotriva guvernului. Evident însă că responsabilitățile trebuie împărțite cu STS și cu parchetele. De aici nevoia de a schimba oameni din diverse funcții, dar și de a face reorganizări instituționale și de a lua măsuri legislative. Vinovații trebuie pedepsiți dar a introduce aceste teme în bătălia electorală ar fi o mare eroare.”

Ce ne spune fostul premier, dovedind încă o dată prin intervenția sa ce crimă împotriva națiunii a fost campania Binomului SRI-DNA de scoatere din joc a politicienilor postdecembriști în stare să se ridice deasupra deșertului de azi? În cazul de la Caracal, indiferent de rezultat, s-a văzut că instituțiile de forță din România dau chix la cea mai mică zbîrlire a crimei organizate. Să ne reamintim că recent au fost semnalate tone de cocaină adusă în România, fără ca instituțiile de forță să o știe.

Principala cauză a acestei nepregătiri stă în concentrarea tuturor instituțiilor de forță din ultimii 15 ani pe așa-zisa luptă împotriva corupției. N-a fost o luptă veritabilă. A fost un spectacol de sunet și lumini avînd drept efect transformarea Justiției într-un bulan de răfuieli politico-mafiote. Vedetele Parchetului au fost loazele de la DNA. Procurorii, în frunte cu marea cîntăreață la muzicuță, Codruța Kovesi, au fost actori într-o comedie spumoasă. În așa zisa luptă împotriva corupției nu numai DNA, dar și alte instituții de forță, nu s-au confruntat cu un război pe viață și pe moarte. N-a fost nevoie nici de profesionalism, nici de efort intelectual, nici de trudă, nici de asumarea minimului risc. SRI le-a dat totul de a gata. Care SRI nici el nu s-a confruntat cu un inamic nemilos de genul teroriștilor sau spionilor străini, ci cu o clasă politică lașă, care se scăpa pe ea la gîndul c-a supărat ditamai instituția. Așa cum sesizează Adrian Năstase pentru instituțiile de forță comedia s-a încheiat. Acum ele se confruntă cu un război pe viață și pe moarte:

Războiul cu crima organizată. Crima organizată nu e totuna cu corupția moldo-valahă.

Spun, moldo-valahă, pentru că la noi corupția n-a luat niciodată formele violente din alte țări europene. În lupta cu corupții noștri, nici procurorii, nici polițiștii, nici ofițerii de informații, nici generalii de la STS, nu și-au riscat viața.

Corupții noștri au fost și sînt niște căcăcioși.

Crima organizată e inteligentă, inventivă, primejdioasă.

Pentru lupta cu ea instituțiile de forță din România nu sînt pregătite. Nici profesional, nici moral, nici tehnic. Pentru ca România să facă față uriașei provocări a crimei organizate instituțiile de forță trebuie scoase definitiv din jocurile politice.

Asta revine însă viitorului președinte.