Drăgulescu poate rata Olimpiada

Drăgulescu poate rata Olimpiada

Gimnastul Marian Drăgulescu, unul dintre puţinii sportivi români cu şanse la medalii la Jocurile Olimpice de la Beijing, este foarte aproape să îşi încheie cariera din cauza unor probleme de sănătate.

„Marocanul“ a fost oprit de medici să se mai antreneze, după ce a efectuat un RMN care a relevat faptul că suferă de discopatie cervicală gravă. Cristian Stoiciu, medicul lotului naţional masculin de gimnastică, a confirmat faptul că şansele ca Drăgulescu să participe la Olimpiadă sunt destul de mici.

„Încerc să rămân optimist. O să mai fac nişte investigaţii, fiindcă dacă diagnosticul se confirmă, atunci este aproape imposibil să mai continui să fac gimnastică. Îmi doresc enorm o medalie de aur la Olimpiadă, dar nu ştiu ce aş face dacă aş fi pus să aleg între participarea la Beijing şi sănătatea mea“, a declarat Drăgulescu.

De-a lungul timpului, Marian Drăgulescu a suferit câteva accidentări grave, ultima, în aprilie 2007, când a aterizat în cap după un exerciţiu în finala de la sol din cadrul Campionatelor Europene. Câteva luni mai târziu, chiar înainte de Campionatul Mondial, „Marocanul“ s-a reaccidentat şi a fost transportat la spital, unde s-a descoperit că are o fisură de spină vertebrală în zona lombară a coloanei.

Ne puteți urmări și pe Google News