Dosarul "Scurtmetrajul spagii Muresan - Remes"

Dosarul "Scurtmetrajul spagii Muresan - Remes"

DNA este singura institutie vizata de mai multe anchete care incearca sa determine cum au ajuns pe postul national de televiziune imagini-proba intr-un dosar penal.

Cum au ajuns sa fie difuzate pe postul national de televiziune imaginile in care ministrul agriculturii Decebal Traian Remes primeste mita de la un om de afaceri prin intermediul fostului sau omolog, Ioan Avram Muresan? Aceasta este intrebarea pe care si-o pun acum - cel putin oficial, in interventiile publice - atat autoritatile, cat si anchetatorii.

Consiliul Superior al Magistraturii si Directia Nationala Anticoruptie incearca sa afle acum cine ar fi avut un interes ca filmul-proba care ar fi trebuit vizionat doar in instanta sa fie oferit „pe tava” intregii tari, la o ora de maxima audienta?

Si asta, inainte ca procurorii sa inceapa macar ancheta penala impotriva lui Remes - aflat, la momentul difuzarii imaginilor compromitatoare, in exercitiul functiei de ministru.

Desi probele ar fi putut fi „plasate” TVR-ului de mai multe surse, deoarece  - pana sa ajunga aici au trecut prin mai multe institutii - singurii vizati de anchete sunt procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

De la procurori la presedinte

Potrivit procurorului-sef al DNA, Daniel Morar, despre existenta imaginilor si a inregistrarilor convorbirilor telefonice stiau atat procurorii, cat si ofiterii Serviciului Roman de Informatii (SRI)  - care au participat la filaj si au realizat efectiv interceptarile, in perioada 23 septembrie-5 octombrie.

In acest interval, dosarul a ajuns la judecatorul care a prelungit autorizatia de interceptare a convorbirilor telefonice si de filaj, iar in seara de 6 octombrie, la magistratii Tribunalului Bucuresti, cei care au analizat, initial, cererea procurorilor de arestare preventiva a lui Ioan Muresan.

De aici, a plecat la Curtea de Apel Bucuresti, unde, pe 9 octombrie, s-a judecat recursul formulat de procurori la decizia tribunalului de a-l cerceta pe Muresan in stare de libertate.

Dosarul a ajuns apoi la procurorul general, Laura Codruta Kovesi, care, dupa intrarea in vigoare a deja celebrei ordonante prin care guvernul a modificat Legea raspunderii ministeriale, trebuia sa ceara avizul presedintelui Traian Basescu pentru anchetarea lui Remes. In final, toate documentele si probele adunate de procurori au poposit la Cotroceni.

DNA se autoancheteaza

Doua anchete au inceput ieri, in acest caz. Ambele vizeaza insa doar DNA. Este vorba despre o ancheta interna ordonata de Daniel Morar si de verificarile derulate, in paralel, de membrii Inspectiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii - care au intitulat seria de imagini difuzate de TVR: „Scurtmetrajul spagii Muresan - Remes”.

Procurorii DNA au negat vehement orice legatura cu filmul si inregistrarile difuzate de TVR, atat prin vocea purtatorului de cuvant, cat si prin cea a procurorului-sef.

Atat la SRI, cat si la instanta sau la Parchetul General, aceste probe au ajuns pentru scurt timp. Nu este exclusa posibilitatea ca vreunul dintre cei care au intrat in posesia lor sa fi facut o copie, insa, prin aceasta, ar incalca legea, iar, riscul asumat ar fi mult prea mare. La aceasta ora, oficial, inregistrarile se afla la Cotroceni.

Comisia SRI vrea sa afle cum a ajuns caseta in presa

Seful Comisiei parlamentare de control SRI, Radu Stroe (PNL), a declarat ieri, dupa o scurta intalnire cu premierul Tariceanu, ca va cere comisiei sa lamureasca modul in care a fost data publicitatii caseta cu Remes.

„Ne vom intalni luni sau marti sa vedem daca SRI a avut vreo implicare si sa vedem cum au ajuns documentele acolo (n.r. -  TVR)”, a spus Stroe, care a indicat patru institutii care ar putea fi responsabile: „Directia Nationala Anticoruptie, Presedintia, Parchetul General si vreunul dintre  serviciile care efectueaza operatiunile respective”. (A contribuit Andi Manciu)

MOTIVAREA LUI MORAR

„Procurorul a decis sa nu faca flagrant”

Procurorii DNA ar fi putut sa-l retina si sa-l perchezitioneze pe ministrul Remes chiar si fara avizul sefului statului, daca ar fi ales sa intervina in momentul in care Ioan Muresan ii dadea acestuia plicul cu bani si ar fi realizat, astfel, un flagrant delict, au declarat ieri surse DNA. Nu au facut insa acest lucru, iar procurorul-sef Daniel Morar a explicat ca anchetatorii care se ocupa de acest caz au avut „o alta strategie”.

„Nu e suficient sa vezi ca un om da un plic si celalalt ia. Trebuie sa stabilesti o gramada de imprejurari. Si asa a decis procurorul in acel moment”, a explicat Daniel Morar.

Seful DNA a precizat ca, in cazul in care ar fi avut loc un flagrant, procurorul avea dreptul sa-i retina pe cei doi pentru o perioada de 24 de ore, cu conditia ca situatia lui Remes, ministru in exercitiu, sa fie adusa imediat la cunostinta sefului statului sau a presedintilor celor doua Camere ale parlamentului, adica una dintre cele trei entitati carora Constitutia le da dreptul sa ceara urmarirea penala in cazul unui membru al guvernului.

PSD-istul Sassu, cenzorul-sef al TVR 

Remes si-a dat demisia si s-a ascuns  

Miza spagii: contract de 11.000.000 euro    

Cititi si comentariile EVZ:

CALIN HERA: Cazul Traian      

FLORIAN BICHIR: Daca Remes e "Imparat" DIP e galactic    

GRIGORE CARTIANU: Un film de capa si spaga      

MIRCEA CARTARESCU: Ticalosie si poezie       

RODICA CULCER: Ce va urma?   

Ne puteți urmări și pe Google News