Internaţionalul român de la Rangers a fost pe teren în Ajun de Crăciun, fiind eliminat ca urmare a două cartonaşe galbene. "Goe" şi-a iritat antrenorul.
Dorin Goian (31 de ani), fundaşul central al scoţienilor de la Glasgow Rangers, a petrecut Ajunul Crăciunului pe terenul de fotbal. Echipa internaţionalului român a jucat sâmbătă, în campionat, cu formaţia St. Mirren, în faţa căreia a pierdut în deplasare cu scorul de 1-2.
Dincolo de această înfrângere, confruntarea a fost una de tristă amintire pentru "Goe". Longilinul fotbalist a fost eliminat în final, pentru două "galbene" şi va rata marele derby al Scoţiei, cel cu Celtic, meci care se va disputa mâine.
McCoist, negru de supărare pe fundaşul român
Om de bază în echipa "albalbaştrilor", fundaşul a fost urecheat zdravăn de Ally McCoist, antrenorul celor de la Rangers. "M-a enervat foarte tare gestul lui Dorin Goian. Sunt foarte supărat pe el. Bine, pe de altă parte şi pe arbitrul partidei sunt supărat, dar el are acoperire in cazul eliminării lui Goian. Nu am ce să îi mai spun, putea să se abţină la al doilea cartonaş galben şi să rămână pe teren. Mai ales că, în acel moment, aveam deja un om eliminat. (n.r.-McCulloch a fost eliminat în minutul 24). Ce e cel mai rău este că nu vom conta pe Dorin în derby-ul cu Celtic."
De Revelion o să pregătească meciul cu Motherwell
Întâlnirea este cu atât mai interesantă cu cât Glasgow Rangers păstrează doar un punct avans în faţa rivalilor, după eşecul de la St. Mirren. Totuşi, Goian nu va avea parte de prea multe zile libere în această perioadă a anului. El va reveni pe teren pe 2 ianuarie, în partida de pe teren propriu cu Motherwell.
Dacă "Goe" este prins până peste cap cu fotbalul din Scoţia, Victoraş Iacob, un fost coechipier al lui Goian din perioada când ambii evoluau pentru Steaua, a rămas fără echipă. Cel poreclit "Jancker" şi-a reziliat contractul cu formaţia greacă Aris Salonic.
Un alt jucător care va avea mult timp liber la dispoziţie în perioada următoare este Bogdan Mara. Fotbalistul formaţiei elene Skoda Xanthi vrea să pună capăt înţelegerii, nemulţumit fiind de statutul de rezervă.
PREMIER LEAGUE
Duelul Tamaş-Pantilimon nu a avut loc
Ca de obicei, fotbalul a revenit în Premier League ieri, în a doua zi după Crăciun. Surpriza rundei a 18-a s-a înregistrat la meciul West Bromwich - Manchester City (scor 0-0). În confruntarea pe care echipa sa a disputat-o cu "cetăţenii", internaţionalul român Gabi Tamaş nu a fost nici măcar rezervă la gazde.
Titular indiscutabil în sezonul trecut, Tamaş pare că a pierdut contactul cu cei de la West Bromwich, nemaifiind în graţiile tehncianului Roy Hodgson.
De partea cealaltă, la Manchester City, portarul Costel Pantilimon a luat loc, ca de fiecare dată în campionat, pe banca de rezerve. Chiar şi după egalul de ieri, echipa pregătită de Roberto Mancini rămâne lider în Premier League la golaveraj (la egalitate de puncte cu Manchester United).