Donări de sânge în 13 oraşe

Donări de sânge în 13 oraşe

CAMPANIE. Cel mai amplu program care doreşte să încurajeze şi să fidelizeze donatorii de sânge, numit „O şansă pentru viaţă“, a fost lansat din această lună în 13 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Petroşani, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş, Reşiţa şi Sibiu.

Prima sesiune de recoltare de sânge se desfăşoară în perioada 12-16 mai, în toate oraşele amintite. Cei care doresc să doneze o pot face în centrele mobile amplasate la Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Petroşani şi Centrele de Transfuzie Sangvină din celelalte 10 oraşe participante în program. Recoltarea are loc de luni până vineri, între orele 8.30-12.30. Programul a fost lansat de Vodafone România şi Asociaţia REACT, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Hematologie şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România. În Romania, sub 2% din populaţie donează sânge, în timp ce în Uniunea Europeană acest procent este de 5%.

Ne puteți urmări și pe Google News