Lewis avea 80 de ani şi suferea de cancer pancreatic.

Pelosi, care l-a numit pe John Lewis drept „conştiinţa Congresului” a lăudat „leadershipul moral” pe care el l-a adus în forul legislativ american timp de peste 30 de ani, transmit Reuters, AFP şi dpa.

„Fiecare zi a vieţii lui John Lewis a fost dedicată asigurării libertăţii şi a justiţiei pentru toţi”, a subliniat preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA.

John Lewis, care în calitate de președinte al Comitetului de Coordonare a Studenților Nonviolenți (SNCC) a fost unul dintre „cei șase mari” lideri ai grupurilor care au organizat marșul din 1963, la Washington. Acesta a jucat multe roluri cheie în mișcarea Drepturilor Civile și a demarat numeroase acțiuni și proiecte pentru a pune capăt segregării rasiale din Statele Unite.

Născut în 1940 în statul Alabama, Lewis a fost considerat unul dintre cei mai proeminenţi activişti pentru drepturile civile din SUA.

În 2013, Lewis a devenit primul membru al Congresului care a scris o nuvelă grafică, care a fost lansată sunb forma unei trilogii intitulată „March”. Trilogia este alcătuită din benzi desenate alb-negru, și povestește despre Mișcarea Drepturilor Civile, din lui Lewis. Primul volum al trilogiei, „Book One”, a fost scris de către Lewis și Andrew Aydin, ilustrat de Nate Powell și a fost publicat în august 2013. Al doilea volum, „Book Two” a fost publicat în ianuarie 2015 și volumul iar ultimul volum al trilogiei a fost publicat în anul 2016.

El a anunţat în luna decembrie a anului trecut că suferă de cancer pancreatic, promiţând că va lupta cu boala şi că în acelaşi timp va continua să-şi servească alegătorii din circumscripţia sa din statul Georgia.

„Sunt într-un fel de luptă – pentru libertate, egalitate, drepturi fundamentale – de aproape întreaga mea viaţă. Nu m-am confruntat niciodată cu o luptă de felul celei pe care o am acum”, scria John Lewis la acea vreme.